Braconaj cinegetic la Diculeşti
Poliţiştii Secției 10 Poliție Rurală Măciuca au depistat doi bărbați care practicau vânătoarea, fără respectarea condițiilor legale.
La data de 28 septembrie a.c., poliţişti din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Măciuca, aflându-se în serviciul de patrulare, au depistat, pe raza comunei Diculești, un autoturism de teren, în care se aflau doi bărbați, cu vârste de 41, respectiv 46 de ani, care aveau asupra lor arme de vânătoare și muniție. Cei doi bărbați au fost conduși la sediul poliției pentru efectuarea de verificări pentru că nu au putut prezenta documente prevăzute de lege pentru arma de vânătoare deținută și pentru 18 cartușe, calibru 9,3×62 mm., respectiv permis de port armă ori permis de membru vânător. În interiorul autoturismului a mai fost depistată o autorizație de vânătoare colectivă, valabilă,pentru speciile mistreț și vulpe, fiind completată necorespunzător. De asemenea, cei doi bărbați nu erau însoțiți în fondul de vânătoare de paznicul de vânătoare.
Polițiștii au deschis un dosar penal pe numele celor doi bărbați, în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de braconaj cinegetic, prin practicarea vânătorii fără respectarea condițiilor înscrise în autorizația de vânătoare, faptă prevăzută de Legea nr. 407 din 2006, privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic.