Bătaie în 3 la Tineretul Liberal din Râmnicu Vâlcea! Dragoş Sitaru, Bogdan Stănică şi Daniel Cîmpeanu-candidaţii la funcţia de preşedinte

Duminica trecută la alegerile din organizaţia de femei a PNL din Râmnicu Vâlcea a fost linişte. Irina Maria Argeşanu a devenit preşedinta organizaţiei fără a avea contracandidată. Sâmbătă, 30 septembrie, de la ora 11.00, la Biblioteca “Antim Ivireanul” tineretul liberal din Râmnicu Vâlcea îşi alege liderul pentru viitorii patru ani. TNL Râmnicu Vâlcea numără în evidenţe peste 300 de membri, dar la adunare poate participa orice tânăr liberal cu domiciliu în municipiu care nu a împlinit încă 35 ani şi are cotizaţia plătită la zi.

Toate organizaţiile speciale liberale din ţară au adunări generale în această perioadă iar în octombrie vor susţine conferinţele judeţene.
La Râmnicu Vâlcea trei tineri liberali ,, se bat,, pentru funcţia de lider şi mai mult ca sigur fiecare din ei are o echipă de susţinere a căror membrii vor candida pentru funcţii de prim vicepreşedinţi, vicepreşedinţi şi secretari.

Iată care sunt candidaţii:
Dragoş Sitaru

Are 31 de ani este absolvent al unei facultăţi de ştiinţe economice şi al unui master în contabilitatea instituţiilor publice. Începând cu 2008 este membru al PDL, iar odată cu fuziunea celor două mari partide de dreapta (2015), a devenit membru al PNL. A fost membru în Biroul Politic Local, responsabilul pe câteva secţii de votare în campania pentru prezidenţialele din 2014, prim – vicepreşedinte al tineretului municipal, iar acum este prim – vicepreşedintele TNL Vâlcea şi membru în Biroul Politic Judeţean – seniori (forul de conducere al PNL Vâlcea). În prezent este consilier parlamentar.
El crede că poate câştiga aceste alegeri interne: “Cred că fiecare dintre noi trebuie să ne îndreptăm spre ce ştim mai bine să facem. Eu cred că ştiu să lucrez cu tinerii şi am încredere în generaţia mea. Cunosc problemele lor şi cred că voi putea avea o foarte bună colaborare cu organizaţia, alături de viitorul birou politic, desigur. Trebuie să aducem tineri în partid şi să îi păstrăm şi după perioada electorală. Unul din scopurile noastre va fi să îi păstrăm în partid şi după campaniile electorale. Şi să-i promovăm, pentru că de fapt, aici este marea încercare prin care trec organizaţiile de tineret”.


Bogdan Stănică

Este în PNL din anul 2010. Va împlini în noiembrie 31 de ani. Născut în zodia Scorpion, este extrem de ambiţios şi muncitor. A lucrat numai în mediul privat. A participat la mai multe campanii electorale, este vicepreşedinte la judeţ al TNL, este membru al conducerii COATI – Clubul oamenilor de afaceri tineri liberali, vicepreşedinte naţional al TNL –mediul rural. Membru al BPJ Vâlcea. Este inginer masterand, administrază două societăţi comerciale având mai mulţi salariaţi. A devenit patron la 20 de ani când a înfiinţat prima sa societate comercială.
Este un om de echipă fără ambiţii de putere şi fără a dori loc pe liste elighibile în consiliile locale sau judeţene.
“Vreau să fac o platformă prin care să fac puţină educaţie politică pentru tineri. Vreau să îi ajut să înţeleagă funcţionarea sistemelor pentru că mulţi nu ştiu care este rolul unui consilier , al unui primar, al unui parlamentar. Trebuie să stabilim un limbaj acre să atzragă oameni foarte tineri în organizaţie li să îi pregătim nu pentru a lipi afişe în campaniile electorale ci pentru a putea promova ideile şi principiile liberale în rândul electoratului tânăr neangajat politic. Doctrina şi politica liberală trebuie traduse în limbajul fiecărei generaţii” spune Bogdan poreclit TIR de prietenii săi şi recunoscut pentru devotamentul faţă de PNL.


Daniel Cîmpeanu

Daniel Cîmpeanu este liberal din anul 2004. A fost membru în biroul municipal între anii 2010 – 2012 şi prim-vicepreşedinte al organizaţiei de tineret începand cu anul 2010, participând la mai multe campanii electorale . A împlinit recent 34 de ani, este căsătorit, are doi copii, este cunoscut ca unul din cei mai buni masori din Vâlcea.
Proiectul său pentru alegerile interne dar şi pentru perioada următoare se numeşte “Creştem Râmnicul împreună” şi prevede printre altele popularizarea afacerilor râmnicene, a produselor comercializate sau fabricate de societăţi din Vâlcea.
Daniel Cîmpeanu îşi doreşte ca organizaţia PNL din municipiu să crească numărul consilierilor locali din municipiu şi să devină o forţă politică care să conducă destinul municipiului în următorii ani. În acest sens acesta este un sprijinitor al ideii refacerii încrederii locuitorilor municipiului în PNL pentru a câştiga alegerile la Primărie în 2020. Cîmpeanu consideră că PNL Râmnicu Vâlcea poate oferi soluţia pentru Primăria Râmnicului la alegerile care vor avea loc pentru funcţia de primar peste mai puţin de trei ani.

Mai menţionăm că dintre cei trei candidaţi, unul provine din fostul PDL, iar doi sunt membrii mai vechi ai PNL!
Redacţia noastră urează succes tinerilor liberali având speranţa că dintre ei în viitor vor ajunge consilieri municipali şi judeţeni oameni responsabili faţă de acest judeţ, că vor fi politicieni echilibraţi care vor sluji binele public şi nu grupuri de interese.
Dorim ca organizaţiile de tineret ale partidelor din Vâlcea să găseacă resursele pentru a schimba în bine imaginea întregii clase politice în viitorul apropiat.

Traian GUMINSKI