De ce va fi nevoit prefectul să ceară bani pentru închiderea gropii de la Măldărești
Numai niște supernaivi sau inconștienți din administrație, politică, Agenția de Mediu și Garda de Mediu pot crede că Florin Nicolaescu sau firma sa SACOMET vor cheltui sute de milioane pentru a închide, conform legii, groapa de la Măldărești.
“În urma demersurilor comune ale Prefecturii și ale Consiliului Județean Vâlcea a fost alocată suma necesară stingerii incendiului de la Măldărești. Este vorba despre 1,2 milioane de lei”, a declarat Florian Marin, prefect Vâlcea la finele săptămânii trecute.
“Banii alocați sunt pentru stingerea incendiului, să se înțeleagă bine. Sunt bani necesari pentru ca pompierii să intervină și să stingă focul cu pământ. Asta nu înseamnă că instituțiile abilitate nu trebuie să urmărească procesul final, adică închiderea gropii, de care trebuie să se ocupe societatea care o administrează și care a încasat mulți ani bani de pe urma ei. Solicit instituțiile statului să supravegheze zi de zi acest procedeu pentru că este foarte important ca focul să fie stins cât de repede posibil”, a completat Constantin Rădulescu, președinte Consiliu Județean Vâlcea.
Miliardele directorului “Căcat”
În zona Horezu de mulți ani Florin Nicolaescu este poreclit “directorul căcat”. Pentru că a pus mâna imediat după Revoluție pe întreprinderea de gospodărie, apă, canal, căldură a orașului. A făcut bani buni din această afacere, iar în Horezu lumea a rămas în cele din urmă fără căldură și apă caldă în blocuri trebuind să își facă sobe în apartamente. Apoi a pus mâna pe niște terenuri superbe care nu știm cum au ajuns intabulate ca aparținând Măldăreștiului, ele geografic fiind apropiate mai mult de Horezu. Pe o vale pe care cu ani în urmă oameni pășteau caprele și oile, iar tinerii din Vaideeni și Horezu veneau să se iubească în serile de vară și primăvară omul a apucat să deverseze direct gunoaie. A făcut impropriu spus o groapă de gunoi pentru că excavații nu au fost. Pur și simplu pe un teren superb, verde, plin de flori, au început să se deșerte sute de camioane cu gunoaiele din zeci de localităţi. Ulterior au început să fie aduse mașini de gunoi și din alte județe. Pentru fiecare mașină deversată, Nicolaescu lua taxe. Și făcea bani. Miliarde. Și îi drena din firma sa care are acum conturile goale.
Afacerea a mers mulți ani în șir spre disperarea localnicilor poluați permanent de această mizerie. S-a poluat iremediabil un pârâu, s-au distrus zeci de mii de metri de pășune, drumuri şi fântâni, au fost otrăvite animale. Afacerea a mers și după ce în țară gropile neconforme se închideau una câte una. Cea din Măldărești a primit prelungire de funcționare până în iulie anul ăsta. Averea lui Nicolaescu a sporit cu sute de milioane în perioada asta. S-au deversat gunoaie cu mult peste zona care aparținea inițial firmei. Dracu să-i ia pe cei care au permis acestui individ să opereze mafiotic în acest hal. Iar DNA ar trebui să îi ia pe cei care nu l-au obligat să respecte legea și să vireze banii în Fondul de Mediu unde fiecare astfel de firmă trebuie să vireze o parte din taxa încasată pentru depozitare. Din acest Fond acum ar fi trebuit să fie suportate cheltuielile de închidere a gropii care nu sunt deloc mici. Dar SACOMET nu a dat un leu în fond, deşi statul putea să-i pună poprire pe conturi când încasa,să-i ia banii cu forţa direct de la cei care depuneau gunoiul. L-au lăsat să facă ce a vrut. Probabil nu pe gratis. L-au lăsat până a luat foc situaţia. Cineva a pus foc la groapă. Incendiile au terorizat populația din 7 comune vecine și au adus localnicii în prag de revoltă. Statul a imobilizat pompieri, resurse umane și financiare importante în zonă și va plăti bani grei pentru stingerea incendiilor.
Dar tot statul va trebui să închidă și groapa. Firma lui Nicolaescu e falită, el precis nu are bani în conturi și oricum pentru a îl executa ar trebui judecat. Societatea sa este campioană în neplata amenzilor, date cu regularitate şi însumând sute de milioane, amenzi aplicate credem doar aşa de acoperire dacă tot nu a fost executat pentru ele. iar individul este uns cu toate alifiile. Probabil știe că a dat ce trebuia și cui trebuia de a fost lăsat atâția ani să facă ce vrea. Să nu vireze amenzi, taxe, impozite și contribuția la Fondul de Mediu, să se extindă hectar după hectar, să primească gunoi dim mai multe judeţe fără a şti de fapt ce deversează aceste maşini, multe depunând gunoi fără evidenţă şi fără acte. Nimeni nu știe cât a încasat, ce a făcut cu banii, câte mii de tone de gunoi au fost aduse acolo și de unde. Toți dau vina unul pe altul iar procurorii probabil nu vor să se lege la cap cu un astfel de caz extrem de complicat, care pute la propriu şi la figurat şi în care este posibil să stârnească cuiburi de viespi periculoase care s-au îmbogățit din gunoaiele transformate în miere financiară pentru ele. Nu întâmplător afacerea cu gunoaie a atras în Italia cele mai renumite familii mafiote și le-a adus acestora profituri uriașe.
Deci ori va plăti statul și închiderea gropii, ori aceasta va rămâne așa mult și bine atrăgând probabil amenzi uriașe de la Uniunea Europeană.
Iar politicienii în imbecilitatea lor nu se întreabă câte gropi conforme avem acuma și câte stații de sortare și unde va trebui depozitat gunoiul din mii d e localității. În foarte multe județe nu există acum nicio groapă care să funcționeze legal iar în altele, ca al nostru care are o groapă construită cu miliarde la Fețeni, nu se pot depozita gunoaiele aici pentru că cei care “recoltează” nu au stație de sortare. Iar gunoaiele străbat sute de kilometri până la o groapă din București unde zilnic vin sute de mașini de gunoi din mai multe județe.
Gunoiul va sufoca România, dar din gunoi mereu se vor face averi de către șmecheri și politicieni.
Punem pariu că prefectul Florian Marin va rebui să ceară bani pentru închiderea gropii în curând.
Poate poliţiştii, judecătorii, procurorii şi parlamentarii din România şi-ar merita spectaculoasele pensii speciale şi pensionarea la vârste atât de mici dacă astfel de cazuri nu ar exista în ţara noastră. Dar să permiţi asemenea infracţiuni, asemenea anomalii, poluări şi porcării, mi se pare o infracţiune. Una la bunul simţ naţional.
Traian GUMINSKI