Minor rătăcit, găsit în scurt timp de poliţiştii vâlceni
Polițiștii au efectuat verificări după ce un băiat de 13 ani s-a rătăcit într-o pădure din comuna Ghioroiu, reușind în scurt timp depistarea acestuia, copilul fiind încredințat tatălui său.
La data de 6 septembrie a.c, ora 13.55, polițiștii Postului de Poliţie Ghioroiu au fost sesizaţi prin apel 112 de către un minor de 13 ani din comuna Ghioroiu, cu privire la faptul că a plecat să culeagă măcese şi s-a rătăcit în pădure, neştiind unde se află. Au fost demarcate verificările, constituindu-se mai multe echipe formate din polițiști din cadrul Postului de poliție Ghioroiu, Poliției orașului Bălcești, jandarmi din cadrul Detașamentului 4 Bălcești, lucrători I.S.U. și angajați ai Primăriei Bălcești, iar după 2 ore de căutări, copilul a fost găsit în pădure, pe teritoriul judeţului Dolj. Băiatul era într-o stare bună, fiind încredințat tatălui său, care de asemenea participase la căutări.