Subvenţii acordate angajatorilor care încadrează anumite categorii de şomeri
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (A.J.O.F.M.) Vâlcea aduce la cunoștința angajatorilor din județul Vâlcea care încadrează anumite categorii de şomeri unele măsuri cuprinse în Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă (actualizată) şi Legea nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior (actualizată) după cum urmează:
1. Subvenționare pentru încadrarea absolvenților (art. 80) :
– angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenții ultimei promoţii ai unor instituții de învățământ, primesc lunar, timp de 12 luni, pentru fiecare absolvent 900 lei.
– angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenți din rândul persoanelor cu handicap, primesc lunar, pentru fiecare absolvent 900 lei, pe o perioada de 18 luni.
2. Subventionare pentru încadrarea șomerilor – persoane cu handicap (art.85) :
– angajatorii care încadrează în muncă pe perioadă nedeterminată şomeri – persoane cu handicap primesc lunar, timp de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din această categorie 900 lei, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni.
De aceleaşi facilităţi beneficiază şi angajatorii care, în raport cu numărul de angajaţi, şi-au îndeplinit obligaţia, potrivit legii, de a încadra în muncă şomeri cu handicap, precum şi angajatorii care nu au această obligaţie legală, dacă încadrează în muncă pe durată nedeterminată şomeri cu handicap şi le menţin raporturile de muncă sau de serviciu cel puţin 24 de luni.
3. Subventionare pentru încadrarea tinerilor cu risc de marginalizare socială (art.93^4):
– angajatorii care încadrează în muncă tineri cu risc de marginalizare socială beneficiază de 1000 lei/lună, pe o perioadă de la 1 la 3 ani.
Tânărul cu risc de marginalizare socială este persoana cu vârsta cuprinsă între 16-26 ani care se înregistrează la agenția pentru ocuparea forței de muncă în a cărei raza teritorială își are domiciliu sau, după caz, reședința și se află în una dintre următoarele categorii:se află în sistemul de protecție a copilului sau provine din acest sistem; are dizabilități; nu are familie sau a cărei familie nu-i poate asigura întreținerea; are copii în întreținere; a executat una sau mai multe pedepse privative de libertate; este victimă a traficului de persoane
Contractul de solidaritate se încheie între agenţia pentru ocuparea forţei de muncă teritorială şi tânăr pe o durată de până la 3 ani, dar nu mai puţin de un an.
4. Subvenţionare pentru încadrare stagiari (Legea 335/2013):
– angajatorul care încheie un contract de stagiu cu absolvenţi de învăţământ superior care au diplomă de licenţă sau echivalentă şi, la debutul în profesie, se angajează cu contract individual de muncă pe un post conform specializării absolvite, poate primi lunar, la cerere, din bugetul asigurãrilor pentru şomaj, pe o perioadă de 6 luni, o sumă egală cu 1.350 lei
Ion Marius NAFLIU
DIRECTOR EXECUTIV
AJOFM Vâlcea