Persoane dispărute, depistate de poliţiştii vâlceni la Prundeni şi Călimăneşti
În urma investigațiilor și activităților efectuate de polițiști, s-a reușit depistarea la scurt timp a două persoane dispărute.
La data de 6 august a.c., în jurul orei 23.30, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Prundeni au fost sesizați de o femeie din comuna Ionești, județul Vâlcea, cu privire la faptul că fratele său, un bărbat de 62 de ani, a plecat în cursul zilei cu bovinele la pășunat si nu s-a mai întors. Femeia a precizat ca animalele s-au întors singure din câmp, precum si faptul ca accesul către pășunile din zona este îngreunat datorita caracteristicilor deluroase, conturând astfel ideea ca este posibil ca bărbatul să fie în imposibilitatea de a reveni la domiciliu, acesta având și o sănătate precară.
În urma sesizării, polițiștii au efectuat imediat verificări in zona terenurilor deluroase de pășunat amplasate în apropierea comunei Ionești, folosind mijloace auto 4×4 și au reușit identificarea la scurt timp a bărbatului în viață, la o distanta de circa 3 km de domiciliu, într-o liziera, întins pe sol. Acesta se afla în stare de hipertermie și a fost transportat la domiciliu său, unde a declarat ca nu a mai putut reveni la domiciliu din cauza stării de sănătate, fiind întrebat cu privire la solicitarea Serviciului de Ambulanta, în vederea acordării de îngrijiri medicale, acesta a refuzat susținând că în prezent şi-a administrat tratamentul, iar starea de sănătate s-a îmbunătățit. Din primele verificări rezultă că bărbatul nu a fost victima niciunei infracțiuni.
La data de 5 august a.c., în jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Călimănești au fost sesizați de un cadru medical cu privire la faptul că o pacientă internată într-o instituție medicală de pe raza orașului, a plecat fără a anunţa şi nu s-a mai întors. Din verificările efectuate s-a stabilit că femeia de 73 de ani a plecat din unitatea medicală în jurul orei 17:45, mergând singură pe trotuar în direcţia Rm.Vâlcea. Polițiștii au efectuat investigații, reușind depistarea femeii în cursul nopții, pe raza orașului și înapoierea acesteia la unitatea medicală unde este internată. Din documentarea realizată, rezultă că femeia nu a fost victima niciunei infracțiuni.