Deputatul Ovidiu Popa lucrează și în vacanța parlamentară
Cu o energie ieșită din comun, deputatul social democrat Ovidiu Popa a participat în acest an la toate evenimentele majore economice, sociale, administrative, culturale și sportive ce au avut loc în județul nostru.
Deși aflat în vacanță parlamentară, Ovidiu Popa a participat în ultima lună la: o întâlnire, împreună cu președintele Comisiei de Muncă din Camera Deputaților cu salariați și sindicaliști din Oltchim, la Campionatul European de Box Cadeți ce a avut loc în Râmnicu Vâlcea, la o acțiune de premiere a celor mai buni elevi vâlceni care au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat și cel de Evaluare Națională, la Inaugurarea Căminului de Bătrâni din Râmnic, și a avut întâlniri cu șefii administraților locale din: Băile Olănești, Vaideeni, Mădulari, Budești, Șușani, Livezi și Nicolae Bălcescu, discutând cu aceștia despre proiectele aflate în derulare în infrastructura localităților respective.
Deputatul Ovidiu Popa nu și-a întrerupt pe timpul vacanței nici programul de audiențe și a continuat să lucreze alături de colegii săi vâlceni și la dezvoltarea unor inițiative legislative. (T.G.)