FOTO/VIDEO Ultimul tăbăcar autentic de blană de oaie este la Vaideenii Vâlcii! Într-un atelier vechi de 50 de ani, Ionel Ciontea duce tradiția mai departe

Dacă intri în atelierul de tăbăcărie al familiei Ciontea din Vaideeni te simți ca într-un adevărat muzeu. Vechi de aproape 50 de ani, mașinăriile încă funcționează perfect. Atelierul nu merge la capacitate maximă, însă, asta pentru că cererea este una foarte mică. Pe vremuri, în comuna Vaideeni, în fiecare sat erau trei-patru tăbăcării de blană de oaie, fiecare cu cel puțin doi angajați și afacerile mergeau ca pe roate. Acum a rămas una singură.

Moștenire de familie

Ionel Ciontea a moștenit atelierul de la părinții săi dar spune că se chinuie să ducă tradiția mai departe, comenzile fiind puține. “Este moștenire dela părinți. Este din anii 70, au fost aduse utilajele din Caransebeș, foste ateliere. Le întreținem dar, din păcate este o activitate doar de sezon. A fost o perioadă în care nu am muncit deloc. Acum și-a mai dat drumul, se mai caută covorașe de pus pe jos pe la pensiuni, pe la case mai mari. Se mai caută și acele cojocele. Din păcate nu are cine să le mai facă… Am învățat meseria de mic copil, nu am făcut școală pentru așa ceva. M-am specializat la locul muncii cum se spune. Nu mi-a fost greu, am crescut cu această meserie. Încercăm să menținem activitatea. Deocamdată nu este o afacere…”, ne-a declarat Ionel Ciontea.

Tehnologie complicată

Chiar dacă muncește mult, ultimul tăbăcar din Vaideeni și unul dintre puținii din Oltenia nu se plânge. Se bucură că unul dintre copii învață meserie și atelierul poate să funcționeze încă mulți ani de acum înainte. “Pielea în stare crudă, sărată, ajunge la mine. O băgăm la butoi, la muiat, se face spălatul de două ori. Apoi merge la mașina de decărnat, se desprinde rezidul. Apoi se bagă la argosit unde stă o săptămână, poate și zece zile, depinde de piele. Apoi urmează uscatul, apoi merge la mașina de ras, de câte ori este nevoie, până ajunge pielea ca o mănușă. Apoi finisajul și e gata de făcut din ea orice. Pe vremuri în fiecare sat erau 3 sau 4 astfel de ateliere de această capacitate, poate și mai mari. Tatăl meu avea și doi angajați și nu făceau față la comenzi. Făceau mii de piei. Acum a rămas singurul atelier din Vaideeni și greu să ajungem la sute de piei. Eu lucrez și în altă parte, nu pot ține familia doar cu acest atelier. Copiii mei au învățat și ei meserie, ar fi bine să poată trăi din asta, dar e greu de crezut că se va putea”, completează Ionel Ciontea.
“Am învățat și eu meserie, dar nu așa cum trebuie. Nu cred că financiar se poate să muncesc doar aici. Probabil o să fie pentru mine doar o pasiune”, spune și unul dintre copii tăbăcarului.

“Nu mai e, bă, ca pe vremuri!”

În ceea ce-i privește pe ciobanii din Vaideeni, ei se term că nu vor mai avea de unde să își cumpere cojoace, în timp ce oficialitățile locale spun că de vină pentru dispariția tăbăcăriilor este apariția materialelor sintetice și a hainelor second-hand.
“Nu mai are cine să facă, bă, cojoace. Au murit toți meseriașii. Mai avem un singur tăbăcar, cel al lui Ciontea. Nu mai vine nimeni din spate, nu mai sunt școli de meserii, de unde să învețe tineretul? Ce a făcut Ceaușescu au distrus democrații de după Revoluție. Nu au ce face, bă! Un cioban nu mai are de unde să își ia un cojoc. Eu sunt cioban, din tată în fiu… “, spune cu năduf un cioban din Vaideeni.
“După 1989 au apărut alte materiale, cele sintetice. Dacă te duci într-un târg. îți cumperi cu camioneta haine vechi. S-au pierdut multe meserii străvechi. La noi păstoritul nu a murit. Le este greu ciobanilor să își mai ia cojoace, nu mai au de unde. Chiar de curând am citit undeva, într-o arhivă, că de la Vaideeni au plecat spre militarii români care au luptat în Războiul de Independență mii de cojoace. Eu am acasă, și cred că nu e nimeni în Vaideeni să nu dețină portul tradițional. Mai avem încă trei-patru oameni care păstrează tradiția. Din fericire, printre ei, este și Ionel Ciontea, cel care dă materia primă”, ne-a declarat primarul localității, Daniel Băluță. Comuna Vaideeni a devenit celebră încă de la Razboiul de Idependență din 1877 când a furnizat armatei române mii de cojoace.

Gabi Cîrjaliu
Letiţia Lazăr