Imnul Naţional a împlinit 169 de ani la Rm. Vâlcea
Pe 29 iulie 1848, “Deşteaptă-te române” era cântat pentru prima dată, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. La 169 de ani distanţă, acordurile Imnului Naţional au răsunat, din nou, în acelaşi loc.
Sărbătoarea a început cu o ședință festivă a Consiliului Local al Râmnicului, atmosfera fiind întreținută de actorii Teatrului Municipal Ariel. Au fost prezenți și oaspeți din orașele înfrățite cu municipiul vâlcean. Procesiunea solemnă dedicată sărbătoririi Zilei Imnului Naţional a început în faţa Primăriei Râmnicului şi a continuat pe traseul Biserica Toţi Sfinţii, Casa Memorială Anton Pann, Parcul Zăvoi, unde a fost intonat pentru prima oara “Desteaptă-te române!”, pe muzica lui Anton Pann şi versurile lui Andrei Mureşanu. Vâlcenii s-au bucurat şi în acest an de ziua solemnă şi vor continua să petreacă până la finalul săptămânii în locurile special amenajate pe Splaiul Independenţei.
“Suntem din nou împreună într-un moment important, cu o semnificație deosebită pentru comunitatea noastră. Ca în fiecare an, Ziua Imnului Național este momentul potrivit pentru a le arăta tuturor ce are Râmnicu Vâlcea mai bun din punct de vedere uman, tradițional și cultural. Dovedim și azi că suntem demni de trecutul nostru și că ducem mai departe o tradiție născătoare de istorie. Acum 169 de ani, înaintașii au avut șansa de a asista la un moment cu adevărat deosebit. Un cântec patriotic născut într-un context revoluționar de anvergură europeană era pentru prima dată cântat pe locul actualului Parc Zăvoi. Acea melodie își începea aici lungul drum, ajungând Imnul Național al României. Trebuie să sărbătorim cu bucuria fiecăruia în parte și a tuturor. Suntem onorați că la această ședință a Consiliului Local este prezent inițiatorul legii care stă la baza momentului de astăzi, domnul Acsinte Gaspar. Voi propune ca dânsul să fie declarat cetățean de onoare al municipiului, la prima şedință ordinară a Consiliului Local”, a spus primarul Râmnicului, Mircia Gutău.
“Acum 169 de ani, a avut loc un moment istoric. Locuitorii vâlceni depuneau jurământul pe Constituția de la 1948 în acordurile cântecului revoluționar “Deșteaptăte române”. Peste timp, în anul 1998, am prezentat Parlamentului României o inițiativă legislativă care avea să devină Legea 99 care a proclamat ziua de 19 iulie ca fiind Ziua Imnului Național”, a completat fostul parlamentar și ministru, Acsinte Gașpar.
Interzis de regimurile totalitare timp de aproape o jumătate de secol, “Deşteaptă-te Române” a fost ales imediat după revoluţia din 1989 Imnul Naţional al României.