Cinci proiecte mari la Pesceana! Localitatea vâlceană se transformă într-un adevărat șantier

În curând, comuna vâlceană Pesceana o să devină un adevărat șantier. Cinci proiecte mari au primit finanțare prin programul PNDL, asta grație stăruinței și priceperii edilului Ion Vasile.

Astfel, în scurt timp vor începe lucrările de reabilitare și modernizare a Dispensarului uman, unul dintre obiectivele pe care primarul le-a avut în plan în campania electorală. Valoarea proiectului este de 687,135.48 lei. Tot în perioada următoare Școala Gimnazială din comună o să fie extinsă, reabilitată și modernizată, elevii urmând să beneficieze de cele mai bune condiții de a studia. Valoarea maximă a proiectului este de 1,631,085.52. Și pentru familiile cu preșcolari este o veste cât se poate de bună, asta pentru că se va construi o Grădiniță cu program prelungit în comuna Pesceana, pentru acest obiectiv urmând să fie investiți maximum 2,263,700.78. Și la capitolul infrastructură rutieră Peșceana o să stea din ce în ce mai bine. Se vor construi poduri și podețe peste pârâurile Peșceana și Negraia, valoarea proiectului fiind de 4,285,844.50 lei, se va asfalta şi moderniza drum comunal DC 112 şi se vor construi alt 2 poduri, fiind alocată o sumă totală de 9,745,248.53 lei. (G.C.)