Ion Streinu dezminte zvonurile: “Nu mă opun vânzării echipei CS Șirineasa”
Primarul comunei Șirineasa, Ion Streinu, dezminte zvonurile conform cărora se opune ca echipa de fotbal din Liga a III-a să fie preluată de eventual investitori.
Edilul recunoaște că în condițiile actuale este greu ca formația locală să continue în eșalonul al treilea: “Ușor, ușor trece timpul și se apropie momentul începerii noului campionat, de Liga a lIII-a. Cât privește soarta echipei noastre, CSA ȘIRINEASA, în viitorul campionat de liga a lll-a este incertă. De ce spun asta? Pentru că repet, de unul singur nu pot să susțin o echipă în liga respectivă. Nu avem datorii la tot ce ține de competiție, dar avem restențe la salarii, iar sponsorii ce au promis susținere nu s-au ținut de cuvânt. Am crezut în oameni și am fost păcălit, iar injurăturile de la jucătorii neplătiți le iau eu. Sunt dispus la orce fel de colaborare legală pentru susținerea acestui club, singurul din județ care ne mai reprezintă pe harta fotbalului național. A apărut un zvon că există persoane interesate să cumpere acest club și că eu mă opun. Nu o să mă opun vânzării atâta timp cât nimeni nu este interesat de soarta echipei. Singur nu mai pot și drept urmare, repet accept orce variantă legală”. (G.C.)