FOTO/VIDEO “Învârtita Dorului”, cea mai frumoasă manifestare din Oltenia, jucată de mii de oameni la Vaideeni

Administrația locală condusă de Daniel Băluță a organizat impecabil cea de-a 49 ediție a uneia dintre cele mai frumoase manifestări din Oltenia.

La sfârşitul săptămânii trecute, localitatea Vaideeni din judeţul Vâlcea a fost în sărbătoare. Mii de curioşi din toată ţara au participat la cea de-a 49-a ediţie a festivalului oierilor – „Învârtita Dorului”.
De aproape cinci decenii, tradiţia oierilor de la Vaideeni, a „ardelenilor din mijlocul oltenilor” cum le plece să îşi spună, se menţine încă vie. În ziua de Sânziene, păstorii din zonă se adună pentru „Învârtita dorului”, o manifestare populară în care oamenii se întâlnesc pentru a se mândrii cu produsele, portul şi dansul lor. Vin din toate judeţele în care păstoritul, ocupaţie ancestrală, este practicată şi azi.


“Păstrăm tradițiile la Vaideeni. Nu le confundăm cu alte obiceiuri. Ne respectăm portul și obiceiurile, avem patru ansambluri de dansuri, mereu respectăm aceste tradiții oriunde suntem invitați. Au fost mii de oameni, aici este altceva. La noi este altceva, încercăm pe cât posibil să păstrăm originale tradiţiile pastorale. încercăm pe fiecare an să aducem oameni de cultură și artiști deosebiți. Este adevărat că eu am sânge de ardelean, dar ne-am mai adaptat, sunt și oltean. Normal că folosesc și perfectul simplu. Am avut probleme prin București cu acest stil de vorbit”, ne-a declarat DANIEL ACHIM BĂLUȚĂ, primar Vaideeni.


“La nivelul județului Vâlcea sărbătorile au început încă de vineri când la Consiliul Județean a fost serbată Ia românească. Vaideeniul este o comună de suflet. Eu de cinci ani vin an de an la acest festival al bucuriei, al dorului. Toți venim cu drag și lăsăm la o parte grijile, problemele zilei de mâine și azi, tineri și bătrâni suntem la o sărbătoare unde Învârtita Dorului este pe placul tuturor. Am și eu un costum tradițional, dăruit de un bunic al soțului meu, cu drag și cu sufletul deschis. Cred că fiecare dintre noi trebuie să facem așa”, completează Adina Dobrete, purtător de cuvânt IȘJ Vâlcea.


“49 de aniversări înseamnă prezent, viitor și trecut, înseamnă puțin pentru ceea ce se întâmplă în această comună. Spunea domnul primar că este important să cânți, turma merge în funcția de cel care cântă la fluier. Este important să cânți bine, turma să rezoneze cu tine. Îi îndemn pe toți cei care sunt la cârma țării să reușească să facă lucruri bune pentru oameni, pentru acești oameni minunați. Am demonstrat că suntem un popor care respectăm tradiția, îi respectăm pe oaspeți. S-a demonstrat aici că suntem români adevărați. Aici se păstrează tradiția mai bine ca oriunde și aceasta vine din bunătatea românului. Cu toții avem de învățat de aici”, spune și deputatul Eugen Neață.

Cu mic cu mare, ungurenii din Vaideeni şi-au pus zilele acestea straiele populare, au cântat la fluier să răsune valea şi şi-au învârtit mândrele în joc. E o tradiţie veche care, chiar dacă de-a lungul timpul a suferit modificări în ceea ce priveşte semnificaţia ei, a rămas în fond o sărbătoare a oamenilor de la munte născuţi pentru a fi liberi.
La manifestarea de la sfârşitul săptămânii trecute au participat ansambluri folclorice din mai multe judeţe cu specific de oierit. Şi-au etalat măiestria în cânt şi joc popular, artişti din Sibiu, Gorj, Alba, Argeş, Vâlcea. După atâta joc şi voie bun, bineinţeles că de la petrecerea oierilor nu puteau lipsi bucatele tradiţionale: tocanul de oaie, mămăliguţa şi ţuica de prună, care au făcut deliciul turiştilor.

Gabriel Cîrjaliu