Copil lovit la Centrul de Plasament! Comisia de Disciplină a DGASPC Vâlcea și Inspectoratul de Poliție Județean vor face lumină în acest caz
Incident grav la Centrul pentru Copilul Abuzat, Neglijat, Exploatat din Cartierul Nord al Municipiului Râmnicu Vâlcea. Unul dintre beneficiar, un copil în vârstă de 13 ani a fost lovit cu o coadă de mătură de o îngrijitoare. Băiatul a avut nevoie de îngrijiri medicale, cazul ajungând și pe masa Inspectoratului Judeean de Poliție Vâlcea. Incidentul s-a întâmplat seara, atunci când angajata centrului de la Râmnicu Vâlcea a intrat într-o cameră și a încercat să-i determine pe copii să stingă lumina și să se culce. S-a iscat un conflict și unul dintre copii a fost lovit cu o coadă de mătură.
Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea a confirmat incidentul și a declanșat o anchetă internă, cazul ajungând și pe masa Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea care a deschis un dosar de cercetare penală. “Incidentul a avut loc la Centrul de Protejare a Copilului Exploatat, Abuzat, Neglijat, în apropierea orei e stingere, de culcare, ora 22. Supraveghetoarea a intrat în dormitorul unde sunt copiii, de 13-14 ani. Pentru că au refuzat să stingă lumina a avut loc o altercație între dânsa și băieții, printre care și cel despre care vorbim, nu o să-i dau numele. Acest copil a fost lovit cu mătura, peste umăr, a ricoșat în obraz și i-a făcut o mică leziune. S-a declanșat procedura de cercetare disciplinară a doamnei care a fost mutată într-o altă instituție. Convocarea este pe 20, atunci când îi vom audia și pe alți colegi care erau în tura de noapte precum și pe alți colegi. Nu mă pot pronunța despre sancțiunea pe care o să o primească doamna supraveghetoare. În paralel cercetarea se face și de către Poliție, audierile au fost și ieri. Înțeleg de la colegii mei care a asistat că și copiii implicați și-au recunoscut vina, au spus că nu au ascultat de doamna”, ne-a declarat Antonie Ceaușu, director adjunct DGASPC Vâlcea, “Polițiștii de proximitate au efectuat verificări cu privire la lovirea unui minor, chiar de către supraveghetoarea sa de noapte, la un centru de plasament. Polițiștii s-au sesizat din oficiu și se efectuează cercetări. Am fost sesizați concomitent despre acest incident.”, completează Gabriel Popescu, purtător de cuvânt IJP Vâlcea. Îngrijitoarea aflată în cercetări nu a dorit să facă declarații, la sfatul avocatului.
Copil cu probleme de familie
Copilul lovit a fost adus de urgență în Centrul de Plasament în luna martie a acestui an, după ce s-a stabilit că este abuzat de mama sa. “Băiețelul vine cu o încărcătură specială din familie. Mama sa îl punea să muncească. Îl dădea în grija unor ciobani, să păzească animale. Copilul se întorcea acasă, mama în gonea. Vom avea de lucru mai mult cu el, psihologul se ocupă de el. El a venit în luna martie, alături de o soră de 10 ani. Vom propune să fie dați la un asistent maternal, și el și sora lui. Despre autoarea faptei nu avem informații că ar mai fi comis abateri. Este una dintre persoanele care lucrează de mult timp în sistem, a fost preluată de instituția noastră în 1997. Suntem și noi mirați dar și la dânsa există o încărcătură cu conotații negative. Și dânsa este într-o situație deosebită, a divorțat și are un copil la facultate”, completează Antonie Ceaușu. “Nu pot da prea multe detalii personale, nu e cazul să dezvolt aceste lucruri. Este un copil de 13 ani, ca toți ceilalți este sub o măsură de protecție. Se cercetează. Am vorbit cu el, ne-am sesizat și noi, se află într-un proces de consiliere. Este bine să nu facem o presiune în plus. A fost un conflict spontan, asta este sigur. Provine dintr-o familie cu probleme, așa cum sunt majoritatea copiilor de aici. Fiecare are probleme în spate. Acest copil este la noi din luna martie. Se afla deja într-un proces de consiliere, acum avem și alte obiective de îndeplinit cu el. A fost adus aici într-un regim de urgență. Tuturor copiilor le pare rău că s-a ajuns aici. În ceea ce o privește pe doamna, nu știu să mai fi avut probleme, cum nu s-a întâmplat cu nimeni. Nu pot să vă povestesc ce mi-a povestit doamna, nu sunt abilitată să vă spun, eu mă ocup de copii”, spune și Adelina Suciu, psihologul centrului.
Îngrijitoarea de la Centrul pentru Copilul Abuzat, Neglijat, Exploatat Vâlcea a fost mutată disciplinar până la stabilirea concluziilor Comisiei de Disciplină. În acest moment la centrul de plasament sunt 20 de copii.
Gabi Cîrjaliu