Percheziţii în Bucureşti şi Râmnicu Vâlcea pentru evaziune fiscală! Prejudiciul – 70 mii lei!
În această dimineaţă, poliţiştii vâlceni au efectuat 3 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti şi în Râmnicu Vâlcea, la persoane cercetate pentru evaziune fiscală, cu un prejudiciu estimat la 70.000 de lei.
La data de 24 mai a.c., începând cu ora 06.00, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, efectuează 3 percheziţii la sediul şi punctele de lucru ale unei societăţi comerciale, precum şi la domiciliile persoanelor bănuite de săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală, în domeniul exploatării şi comercializării materialului lemnos, prin care s-ar fi produs bugetului de stat un prejudiciu estimat la 70.000 de lei.
Din investigaţiile efectuate rezultă că, în perioada 2013 – 2016, operatorul economic ar fi desfăşurat activităţi de comercializare a materialului lemnos fără a înregistra în totalitate în evidenţa contabilă a societăţii operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile obţinute, astfel sustrăgându-se de la plata taxelor şi impozitelor aferente datorate bugetului statului.
Percheziţiile se desfăşoară pe raza municipiilor Bucureşti şi Râmnicu Vâlcea şi vizează identificarea şi ridicarea de documente contabile din arhiva firmei vizate şi alte bunuri ce interesează cauza, necesare probării faptelor cercetate şi stabilirii cu exactitate a prejudiciului produs.