Râmnicu Vâlcea va fi gazda Campionatului European de Box pentru Cadeţi
Într-o conferinţă de presă susţinută vineri, 19 mai, primarul Mircia Gutău a anunţat că Râmnicul va fi gazda Campionatului European de Box pentru Cadeţi, în perioada 17 – 26 iulie 2017, un eveniment ce va fi derulat cu sprijinul autorităţilor locale.
Anunţul a fost făcut împreună cu preşedintele Federaţiei Române de Box, Vasile Câtea, şi cu Alexandr Egorov, directorul executiv al EUBC (European Boxing Confederation – Confederaţia Europeană de Box), sub auspiciile căreia se derulează această competiţie. Cu ocazia întâlnirii la care au mai participat deputatul Eugen Neaţă – unul din iniţiatorii organizării acestui eveniment la Râmnicu Vâlcea, viceprimarul Eusebiu Veţeleanu şi alţi oficiali din FRB, au fost subliniate principalele beneficii pentru comunitatea locală aduse de organizarea acestui eveniment: promovarea municipiului Râmnicu Vâlcea şi a judeţului Vâlcea la nivel internaţional şi prezenţa în zonă a unui număr estimat de 300 de sportiv din 30 de ţări, însoţiţi de echipele proprii formate de antrenori, kinetoterapeuţi etc. În cuvântul său, directorul executiv al EUBC a transmis primarului Mircia Gutău salutul şi mulţumirile preşedintelui Confederaţiei, Franco Falcinelli, şi-a exprimat convingerea că acest eveniment va fi unul de succes dată fiind buna colaborare cu Federaţia Română de Box dovedită şi cu ocazia derulării, în luna martie a.c., la Brăila, a Campionatului de Box EUBC U22, şi a apreciat condiţiile oferite de Sala Sporturilor ”Traian” şi de structurile adiacente. Prima ediţie a acestei competiţii organizate sub egida EUBC a avut loc la Roma, în 2003, iar ultimele patru ediţii s-au ţinut în Dublin – Irlanda, Kesztely – Ungaria, Anapa – Federaţia Rusă şi Zagreb – Croaţia.