Cristian Buican (PNL): Vești bune de la Camera Deputaților pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene
În ședința Camerei Deputaților din data de 25 aprilie 2017 a fost votat, cu o largă majoritate, PL-x 157/2017, Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum și modificarea și completarea unor acte normative. Cu o zi înainte, în cadrul ședinței reunite a Comisiei de buget, finanțe și bănci și Comisiei de muncă și protecție socială, la inițiativa deputaților PNL din cele două comisii, s-a aprobat un amendament prin care începând cu luna aprilie a anului 2017, indemnizațiile conducătorilor unităților administrativ teritoriale se majorează cu 30%.
Amendamentul depus de deputații PNL a fost însușit și susținut de toți membri celor două comisii sesizate pentru raport și astfel, începând cu luna aprilie 2017, primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții de consilii județene vor avea indemnizația mărită cu 30%.
În cadrul aceleiași ședințe a fost luat în dezbatere și amendamentul deputatului Cristian Buican privind neplafonarea indemnizației consilierilor locali și județeni. Încă din anul 2014, consilierii locali și județeni au plafonată indemnizația la venitul primarului sau președintelui consiliului județean din decembrie 2013, fapt ce creează discriminare. Chiar dacă în cadrul avizului adoptat de către Comisia pentru administrație publică pentru PL-x 157/2017, amendamentul propus de către deputatul Cristian Buican a fost adoptat, în cadrul ședinței comisiilor reunite sesizate pentru raport, acest amendament a fost respins.
Ținând cont că în presa locală și cea centrală au apărut tot felul de informații eronate privind paternitatea acestui demers și pentru corecta informare a cetățenilor, în special a beneficiarilor acestei măsuri de majorare cu 30% a indemnizației primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședințiilor de consilii județene, trebuie făcute următoarele precizări:
– Amendamentul la PL-x 157/2017, Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum și modificarea și completarea unor acte normative prin care s-au majorat cu 30% indemnizațiile conducătorilor unităților administrativ-teritoriale a fost depus de către deputații PNL din cele două comisii, însușit de toți membri celor două comisii și susținut de toate partidele și grupurile politice, conform raportului din următorul link: http://www.cdep.ro/comisii/munca/pdf/2017/rp157;1.pdf
– Amendamentul invocat de reprezentanții PSD și ALDE privind majorarea tot cu 30% a indemnizațiilor primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de consilii județene a fost de depus la PL-x 142/2017 Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum și modificarea și completarea unor acte normative. Acest proiect de lege nu a fost încă discutat de către comisiile sesizate pentru raport, conform link-ului de mai jos:
http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=16199