Deputatul liberal Cristian Buican: “Crește indemnizația pentru consilierii locali și județeni”
În cadrul ședinței Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din cadrul Camerei Deputaților din data de 21 martie 2017, s-a luat în discuție acordarea unui aviz pentru PL-x 157/2017 Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative.
Această Ordonanță de urgență prevedea, printre altele, continuarea plafonării indemnizației consilierilor locali și județeni la indemnizația primarului/președintelui de consiliu județean din luna decembrie 2013. Prin intermediul unui amendament depus de către deputatul Cristian Buican, amendament însușit de toți membrii Comisiei pentru administrația publică și amenajarea teritoriului din cadrul Camerei Deputaților, prevederea de prelungire a plafonării indemnizațiilor consilierilor locali și județeni a fost abrogată. Astfel, cu unanimitate de voturi, membrii Comisiei au hotărât avizarea pozitivă a proiectului de lege, cu amendamentul menționat. Din punct de vedere al tehnicii legislative, chiar dacă acest amendament a fost depus la Comisia parlamentară sesizată pentru aviz, aprobarea lui reprezintă obligativitatea comisiilor parlamentare sesizate pe fond, în speță Comisia pentru muncă și protecție socială și Comisia pentru buget, finanțe și bănci, de a discuta și dezbate acest amendament.
Dacă acest amendament al deputatului Cristian Buican va fi votat și de către comisiile sesizate pe fond, indemnizația consilierilor locali și județeni nu va mai fi plafonată la nivelul indemnizației primarului/președintelui de consiliu județean din luna decembrie 2013, ci va fi raportată la indemnizația din luna precedentă, așa cum este normal și firesc. Astfel, se revine la prevederile art. 34, alin (2) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare care stabilește că ”indemnizația de ședință pentru membrii consiliului care participă la ședințele ordinare ale consiliului și ale comisiilor de specialitate va fi în cuantum de până la 5% din indemnizația lunară a primarului, președintelui consiliului județean sau primarului general al municipiului București, după caz.”
”În urma mai multor discuții cu o parte din consilierii locali din județul Vâlcea, am constatat că indemnizațiile lor sunt plafonate la nivelul indemnizației primarului din decembrie 2013. Acest lucru creează nemulțumire în rândul consilierilor locali, mai ales în condițiile în care în prevederile legale din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali se dă posibilitatea administrațiilor publice locale de a stabili această indemnizație între 0,1% și 5% din indemnizația edilului. Prin acest amendament dăm posibilitatea administrațiilor publice locale, în funcție de bugetul pe care îl au, să majoreze sau nu indemnizația consilierilor locali și județeni. Mă bucur să văd că toți colegii, prezenți la ședința Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din 21 martie, au înțeles necesitatea acestui amendament și sper ca și colegii deputați din comisiile de Muncă și Buget să și-l însușească și să îl susțină. Chiar dacă mai sunt câteva etape legislative de trecut până la aprobarea acestei prevederi, îmi exprim optimismul în privința succesului acestui demers și mă bucur că pot da o veste bună consilierilor locali și județeni”, a declarat președintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.