Monumentele Vâlcii: Mănăstirea Hurezi

Printre mănăstirile monumente istorice, care împodobesc pământul românesc, Mănăstirea Hurezi este considerată, împreună cu schiturile sale, cel mai reprezentativ complex de arhitectură, definitoriu pentru „stilul brâncovenesc”.

Este așezată în partea de nord a județului Vâlcea, pe drumul național DN 67 Râmnicu Vâlcea – Târgu Jiu, la poalele munților Căpățânii, străjuită de codrii, într-un loc plin de farmec și singurătate, a cărui liniște o tulbură doar cântecul huhurezilor, acele păsări de noapte care au dat, probabil, numele acestor locuri și al mănăstirii.

Constantin Brâncoveanu (1688-1714), domnitorul Țării Românești la începutul secolului al XVIII-lea, văzând nestatornicia vremurilor, îndată după primirea sceptrului Țării, cum glăsuiește hrisovul de întemeiere al mănăstirii „într-al doilea an al domniei noastre pus-am temelie și am început a zidi mănăstire”.

Prin această faptă cucernică, domnitorul își vedea împlinită o dorință sfântă, care-l frământă, după cum citim în pisania de deasupra ușii bisericii: „Nu voi intră în sălașul casei mele, nu mă voi sui pe așternutul patului de odihnă, nu voi da somn ochilor mei și pleoapelor mele dormitoare și repaos tâmplelor mele, până nu voi află loc Domnului și sălaș Dumnezeului lui Iacob”.

Urmând în cuvânt și în faptă pe proorocul Psalmist, el a înălțat cea mai de seamă ctitorie a epocii sale, care a atras și atrage admirația și prețuirea tuturor vizitatorilor din toate timpurile. Așa, Charles Diehl, cunoscătorul de artă bizantină, o consideră „Le plus beau de toute Roumanie” (cea mai frumoasă din România).

Sfânta Mânăstire Hurezi, importantă și valoroasă așezare monahală, reprezintă cel mai vast ansamblu de arhitectură medievală păstrat în Țara Românească. El cuprinde mănăstirea propriu-zisă, biserica bolniței, ctitorită de doamnă Maria, soția lui Constantin Brâncoveanu, ridicată la 1696 și zugrăvită de Preda Nicolae și Ianache; Schitul Sfinților Apostoli, la circa 50 de metri spre nord, ctitorit de marele stareț Ioan Arhimandritul în 1698 și zugrăvită de Iosif și Ioan în 1700, și Schitul Sfântul Ștefan, după numele fiului cel mare al domnitorului, la 1703 și zugrăvit de Ianache, Istrate și Harinte.

Domnitorul a încredințat supravegherea acestor mari și valoroase lucrări rudei sale Pârvu Cantacuzino, mare stolnic, căruia, decedând în 1691, i-a urmat Cernica Știrbei, fost mare armaș. Lucrările începute în 1690 s-au terminat în 1697. Dintre meșteri menționăm pe Manea vătaful zidarilor, Istrate lemnarul și Vucasin Caragea, pietrarul, toți pictați pe perete, în pridvorul bisericii mari.

Mănăstirea Hurezi are două incinte. În cea dintâi, exterioară, delimitată de ziduri puternice de cărămidă, se află prima poartă de incintă și o clădire cu etaj în dreapta. A două incintă are formă dreptunghiulara, închisă pe trei lațuri cu clădiri, având parter și etaj. Latura de răsărit se încheie cu un zid înalt, că la multe mânăstiri cu incintă.

La mijlocul acestei incinte se află biserica mare, impunător monument, lung de 32 de metri și înalt de 14 metri. Ea este o interpretare mai simplificată a bisericii episcopale de la Curtea de Argeș. Are plan treflat și împărțire clasică, altar, naos, pronaos și pridvor. O mulțime de sfinți din care nu lipsesc Sfinții Împărați Constantin și mamă să Elena, hramul mănăstirii, scene religioase din Vechiul și Noul Testament, sinoade ecumenice, despărțite prin ornamentații florale, desenate în culori vii, acoperă pereții interiori ai bisericii și pronaosului. Lucrarea în frescă este operă zugravilor Constantin, Ioan, Andrei, Stan, Neagoe și Ioachim.

Pe lângă iconografia religioasă, întâlnim și compoziții cu caracter laic, cum e istoria ilustrată a vieții împăratului Constantin cel Mare, cu o anumită semnificație pentru vremea aceea, biruința Crucii asupra semilunii.

Sursa: Arhiepiscopia Râmnicului

Campanie de informare derulată cu fonduri nerambursabile de la Consiliul Judeţean Vâlcea, în cadrul proiectului „Monumentele Vâlcii”