FOTO Prins cu 154 km/h pe DN 67, în Bunești! Amendă de peste 4.300 de lei și permis suspendat pentru 120 de zile

Un șofer din Râmnicu Vâlcea a fost depistat de polițiști circulând cu o viteză mult peste limita legală, pe DN 67, în localitatea Bunești. Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, a fost înregistrat de aparatul radar cu 154 km/h, pe un sector de drum unde limita maximă admisă era de 70 km/h.

Incidentul a fost înregistrat la data de 8 noiembrie 2026, în jurul orei 12:00, când polițiștii din cadrul Poliției Orașului Băile Govora au depistat autoturismul care circula cu viteză excesivă.

Pentru abaterea constatată, conducătorul auto a fost sancționat cu o amendă de 4.325 de lei, iar permisul de conducere i-a fost reținut, fiind dispusă suspendarea dreptului de a conduce pentru 120 de zile.

Polițiștii vâlceni atrag atenția asupra pericolului reprezentat de viteza excesivă și reamintesc că aceasta a fost principala cauză a accidentelor rutiere înregistrate în anul 2025.

„Recomandăm respectarea limitelor legale de viteză și a tuturor regulilor de circulație, pentru siguranța proprie și a celorlalți participanți la trafic”, au transmis reprezentanții IPJ Vâlcea.

Polițiștii rutieri precizează că desfășoară zilnic acțiuni pentru creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor de circulație.