VIDEO Incendiu violent la Bunești! Două gospodării afectate, mașină și mai multe construcții distruse de flăcări
Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de 30 spre 31 octombrie, în jurul orei 00:06, la o gospodărie din localitatea Bunești, județul Vâlcea. Flăcările s-au extins la două proprietăți, provocând pagube importante. O persoană a suferit un atac de panică.
Pompierii militari vâlceni au intervenit cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea și al Punctului de Lucru Bunești, precum și cu o ambulanță SAJ.
„La sosirea echipajelor operative incendiul se manifesta violent la construcțiile din cadrul a două gospodării, respectiv la acoperișul unei case de locuit și la mai multe anexe”, au transmis reprezentanții ISU Vâlcea.
După mai bine de trei ore de intervenție, pompierii au reușit să lichideze incendiul.
Pagubele sunt însemnate. La prima proprietate au ars un garaj și cinci anexe, pe o suprafață totală de aproximativ 300 de metri pătrați, un autoturism, un ATV, o motocicletă și panouri fotovoltaice. Au fost afectate și aproximativ 20 de metri pătrați din acoperișul casei, precum și circa 80 de metri pătrați din fațadă.
La cea de-a doua gospodărie au ars două anexe, pe o suprafață de aproximativ 25 de metri pătrați, și circa patru metri cubi de lemne de foc.
O persoană care prezenta simptomele unui atac de panică a primit îngrijiri medicale la fața locului, dar a refuzat ulterior transportul la spital.
Potrivit ISU Vâlcea, cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric.
