FOTO CS Vâlcea 1924 a câștigat cu Steaua, dar Antonis Constantinides avertizează: „Avem prea multe suișuri și coborâșuri”

CS Vâlcea 1924 a obținut o victorie importantă în fața Stelei București, scor 97–90, după un meci disputat până în prelungiri, însă prestația echipei nu l-a mulțumit pe deplin pe antrenorul Antonis Constantinides. Tehnicianul cipriot a vorbit deschis despre problemele din jocul „lupilor negri”, despre așteptările ridicate din acest sezon și despre rolul pe care suporterii îl pot avea în atingerea obiectivelor.

Deși rezultatul a fost cel dorit, Constantinides consideră că echipa sa trebuie să învețe din dificultățile întâmpinate în fața unei formații tinere, care a profitat de spațiile și momentele de nesiguranță ale gazdelor.

Antonis Constantinides: „Nu vor fi meciuri ușoare în acest sezon”

Antrenorul lui CS Vâlcea 1924 a subliniat importanța victoriei, mai ales în contextul unui sezon în care presiunea rezultatelor este ridicată, iar obiectivele clubului sunt ambițioase.

„Este foarte importantă victoria, pentru că știm în ce sezon dificil ne aflăm, mai ales având în vedere așteptările mari care sunt de la noi și de la această echipă, precum și obiectivele pe care ni le-am propus pentru club în acest sezon”, a explicat tehnicianul.

Constantinides i-a felicitat pe adversari pentru jocul prestat și a recunoscut că Steaua le-a creat numeroase probleme vâlcenilor. În opinia sa, experiența superioară și rotația mai largă a echipei sale au contribuit decisiv la obținerea rezultatului.

„Trebuie să-i felicităm pe cei de la Steaua pentru efortul imediat și jocul prestat în această seară. Ne-au pus mari probleme. Am avut mai multă experiență și am câștigat”, a declarat antrenorul.

Tehnicianul a atras atenția și asupra faptului că succesul nu poate fi considerat o certitudine doar pentru că echipa evoluează pe teren propriu.

„Trebuie să înțelegem cu toții, în special jucătorii mei, că fără un meci bun nu putem câștiga. Nimeni nu ne poate garanta că putem câștiga în fața oricărui adversar, chiar dacă jucăm pe teren propriu”, a punctat Constantinides.

„Avem prea multe suișuri și coborâșuri”

Dincolo de rezultat, antrenorul consideră că jocul echipei a avut fluctuații importante, atât în defensivă, cât și în atac. Cele mai mari probleme au apărut în prima parte a confruntării, când vâlcenii le-au permis adversarilor să joace cu încredere.

„În primele 30 de minute am oferit adversarilor prea mult spațiu și le-am dat multă încredere, de care au profitat pentru că au o echipă tânără. Ne trebuie mai multă continuitate în pozițiile ofensive. Avem prea multe suișuri și coborâșuri”, a explicat tehnicianul.

Constantinides a recunoscut că o formație mai experimentată ar fi putut profita și mai mult de momentele slabe ale vâlcenilor. De aceea, consideră partida cu Steaua o lecție din care echipa trebuie să învețe.

În plus, lipsa meciurilor amicale din ultimele două săptămâni ar fi putut influența ritmul de joc, în condițiile în care echipa nu a reușit să atingă nivelul arătat în perioada de pregătire.

Petrolul Ploiești, următorul examen pentru „lupii negri”

CS Vâlcea 1924 are la dispoziție trei zile pentru a pregăti următoarea confruntare, cea din deplasare cu Petrolul Ploiești. Obiectivul este obținerea celei de-a doua victorii a sezonului, însă antrenorul știe că echipa trebuie să corecteze problemele evidențiate în partida cu Steaua.

Constantinides a ținut să le mulțumească suporterilor pentru sprijinul oferit la Sala Traian, inclusiv în momentele în care jocul echipei nu a fost la nivelul așteptat.

„Trebuie să le mulțumim mult fanilor noștri, care ne-au dat multă energie astăzi, mai ales în momentele în care n-am fost buni pe teren. Mă aștept ca la fiecare meci sala să fie din ce în ce mai plină”, a transmis antrenorul.

Acesta a subliniat că susținerea publicului va conta în încercarea echipei de a termina sezonul în partea superioară a clasamentului.

„Dacă vrem să terminăm pe primele patru-cinci poziții în acest sezon, trebuie să-i avem alături pe fani”, a mai spus Constantinides.

Donovan Ivory: „Trebuia să câștigăm această partidă”

La rândul său, Donovan Ivory a recunoscut că prestația echipei nu a fost cea dorită, chiar dacă victoria reprezintă un rezultat important. Jucătorul a remarcat că atât baschetbaliștii, cât și spectatorii pot rămâne cu o ușoară dezamăgire după felul în care s-a desfășurat partida.

„Am reușit să ne impunem și asta este foarte important, chiar dacă suntem puțin dezamăgiți de prestația noastră și probabil sentimentul acesta îl au și spectatorii”, a declarat Ivory.

Baschetbalistul a explicat că echipa a reușit să se mobilizeze în prelungiri, când a înțeles că trebuie să găsească soluțiile necesare pentru a închide meciul în favoarea sa.

„În prelungiri am jucat mai bine pentru că ne-am dat seama că trebuie să câștigăm această partidă, chiar dacă n-am jucat prea bine în celelalte minute”, a precizat jucătorul.

Ivory a apreciat și prestația adversarilor, pe care i-a descris drept o echipă bună și curajoasă, dar a admis că partida nu ar fi trebuit să ajungă într-un final atât de strâns.

Victoria cu Steaua aduce un rezultat important pentru CS Vâlcea 1924, însă declarațiile celor doi arată că echipa mai are de lucru pentru a-și atinge potențialul. Următoarea confruntare, în deplasare cu Petrolul Ploiești, va fi un nou test pentru „lupii negri”, care trebuie să transforme experiența acestui meci într-un joc mai constant și mai convingător.

Gabriel Cîrjaliu