FOTO Incendiul din Băile Olănești, ziua 10! 34 de hectare afectate. Fără fum la finalul zilei

Incendiul izbucnit în fondul forestier din Băile Olănești a ajuns la ziua 10 de intervenție. Potrivit ISU Vâlcea, suprafața afectată a rămas neschimbată, la aproximativ 34 de hectare.

În această dimineață, 22 de pompieri militari au pornit spre zona afectată. În urma recunoașterii, echipajele au constatat că focul nu s-a extins față de ziua precedentă.

Intervenția s-a desfășurat pe două sectoare de stingere, unde pompierii au acționat pentru eliminarea focarelor existente în zona unor copaci și buturugi care încă fumegau. Incendiul a fost localizat pe cele două sectoare.

La finalul zilei, situația era mai bună: nu mai erau observate emisii de fum în zona afectată, iar forțele de intervenție s-au retras la bază.

„Suprafața afectată rămâne neschimbată, cca 34 de ha. Nu se mai observă emisii de fum în zona afectată de incendiu”, a transmis maiorul Sorin Albinaru, din cadrul ISU Vâlcea.

Verificările în teren și, dacă va fi necesar, acțiunile de stingere vor fi reluate luni dimineață. Misiunea rămâne în dinamică.