Incendiu de vegetație în fondul forestier din Băile Olănești. Focul a cuprins aproximativ 10 hectare

UPDATE Incendiul nu este localizat. Vântul bate puternic in zona, acesta s-a mai extins pe încă aproximativ 3 ha.
Misiune în dinamică.

Pompierii militari vâlceni intervin pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în fondul forestier din Băile Olănești, într-o zonă greu accesibilă, aflată la aproximativ 3 kilometri de mers pedestru de Schitul Iezer.

La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta la vegetație uscată, în fondul forestier, pe o suprafață estimată la aproximativ 10 hectare.

Intervenția pompierilor este îngreunată de accesul foarte dificil în zonă, echipajele fiind nevoite să acționeze în condiții dificile pentru limitarea și stingerea focarelor.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Vâlcea, nu sunt înregistrate victime.

Misiunea pompierilor este în desfășurare, iar situația este monitorizată în dinamică.

FOTO AI ILUSTRATIV