VIDEO Scandal la un magazin din Gura Văii: poliția a intervenit după sesizări, patru persoane sancționate
Poliția Locală Bujoreni și Poliția Municipiului Râmnicu Vâlcea au intervenit, marți seara, la un magazin din Gura Văii, după mai multe reclamații ale localnicilor privind zgomotul și consumul de alcool în zona unității comerciale. Patru persoane au fost conduse la sediul poliției și sancționate.
Acțiunea a avut loc în jurul orei 21:30–21:45, în zona magazinului „La Doi Pași”, administrat de S.C. EMET MEX S.R.L., de pe strada Vatra Satului. La intervenție au participat polițiști locali și patru echipaje ale Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea – Secția 1.
Potrivit Primăriei Bujoreni, cele patru persoane au fost conduse la poliție pentru verificarea identității, ulterior fiind sancționate în baza Legii nr. 61/1991.
În același timp, polițiștii locali au verificat documentele privind activitatea comercială. Reprezentanții Primăriei susțin că, în evidențele instituției, nu a fost identificat un acord, o autorizație sau o aprobare emisă de administrația locală pentru comercializarea băuturilor alcoolice.
Au fost verificate și condițiile în care clienții consumă alcool în curtea magazinului, la mesele puse la dispoziție de operatorul comercial. Primăria urmează să solicite și Direcției de Sănătate Publică Vâlcea clarificări privind documentele necesare pentru desfășurarea activității.
La fața locului s-a aflat și consilierul local PSD Bujoreni Silviu Petre Zaharia. Conform comunicatului Primăriei, acesta ar fi adresat injurii polițiștilor aflați în timpul serviciului și ar fi anunțat că va sesiza conducerea partidului și a Poliției cu privire la presupuse abuzuri.
Administrația locală precizează că nu formulează, în această etapă, concluzii privind eventuale fapte contravenționale sau penale, acestea urmând să fie stabilite de instituțiile competente.
„Verificările continuă”, transmite Primăria Comunei Bujoreni, care precizează că va sprijini instituțiile abilitate în clarificarea tuturor aspectelor sesizate de cetățeni.
