PNL cere anchetă parlamentară în scandalul zborurilor „Mykonos-Nordis”
PNL și USR solicită conducerii Camerei Deputaților înființarea unei comisii parlamentare de anchetă care să verifice deplasările private asociate cazurilor „Nordis” și „Mykonos”, inclusiv cine le-a organizat, cine le-a finanțat și care au fost interesele din spatele acestora.
Potrivit unui comunicat transmis de PNL, demersul vizează atât zborurile Nordis, cât și deplasările recente către Mykonos și Nisa, la care, susțin liberalii, ar fi participat persoane cu funcții publice, printre care un judecător al Curții Constituționale, politicieni și reprezentanți ai unor instituții publice și ai mediului de afaceri.
PNL și USR cer ca viitoarea comisie să stabilească împrejurările în care au fost organizate deplasările, criteriile de selecție a participanților, precum și costurile privind transportul, cazarea, mesele, transferurile și alte activități. Totodată, parlamentarii vor să afle cine a suportat aceste cheltuieli și dacă au existat eventuale beneficii care trebuiau declarate.
Lidera grupului USR din Camera
Deputaților, Diana Stoica, susține că situația trebuie clarificată public și ridică întrebări cu privire la relațiile dintre persoanele care au participat la aceste deplasări.
„Este nevoie să aflăm cu toții adevărul. Cine a suportat cheltuielile deplasărilor? Care au fost interesele care au stat la baza acoperirii acestor costuri?”, declară Diana Stoica, potrivit comunicatului.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan, consideră că Parlamentul trebuie să verifice dacă în spatele acestor deplasări au existat eventuale relații de favorizare sau beneficii acordate unor persoane care ocupă funcții publice.
„Aceste deplasări trebuie lămurite până la capăt: cine le-a organizat, cine a plătit, cine a invitat și ce interese au avut cei care au suportat costurile”, transmite Ionel Bogdan, potrivit comunicatului PNL.
Comisia ar urma să analizeze și eventualele lacune legislative privind finanțarea călătoriilor, declararea beneficiilor, prevenirea conflictelor de interese și respectarea obligațiilor de integritate. În funcție de concluzii, parlamentarii ar putea formula propuneri pentru modificarea legislației.
PNL și USR anunță că vor continua demersurile pentru înființarea comisiei, în pofida opoziției pe care susțin că o întâmpină din partea PSD și AUR.
