Păușești-Otăsău, trei meciuri, trei remize de 1-1 în Liga a 3-a! Vâlcenii rămân neînvinși
FC Păușești-Otăsău continuă seria rezultatelor de 1-1 în Liga a 3-a. Echipa vâlceană a remizat sâmbătă, pe teren propriu, la Pietrari, cu CSM Târgu Jiu, scor 1-1, într-o partidă din etapa a treia a Seriei a 6-a.
Vâlcenii au început bine partida și au reușit să deschidă scorul în minutul 15, prin Franck Yameogo. Avantajul nu a rezistat însă până la pauză, gorjenii restabilind egalitatea în minutul 38, prin Elton Constantino da Silva.
Scorul nu s-a mai modificat în partea secundă, astfel că cele două formații și-au împărțit punctele.
Trei meciuri, trei rezultate identice
Pentru FC Păușești-Otăsău, rezultatul de la Pietrari înseamnă al treilea 1-1 consecutiv de la startul campionatului.
În prima etapă, formația vâlceană a terminat 1-1 pe teren propriu cu Unirea Bascov, iar în runda a doua a obținut același rezultat în deplasarea de la Jiul Petroșani. La Petroșani, Păușești-Otăsău a egalat în prelungiri, prin Franck Yameogo, în minutul 90+7.
Astfel, după trei etape, echipa vâlceană rămâne neînvinsă, dar are trei puncte strânse din trei remize.
Și-au mai întâlnit o dată în această vară
Meciul de sâmbătă a fost deja a doua confruntare dintre Păușești-Otăsău și CSM Târgu Jiu în acest sezon. Cele două formații s-au întâlnit și în Turul al II-lea al Cupei României, tot la Pietrari, pe 5 august, când gorjenii s-au impus cu 2-0, printr-o „dublă” semnată de Florin Șantia.
De această dată, Păușești-Otăsău a reușit să oprească echipa din Târgu Jiu, care venise la Pietrari cu maximum de puncte după primele două etape.
CSM Târgu Jiu rămâne însă una dintre echipele aflate în partea superioară a clasamentului, în timp ce Păușești-Otăsău își continuă parcursul fără înfrângere după primele trei runde.
