Emoție și bucurie la Oteșani, la începutul unui nou an școlar
Școala din comuna Oteșani și-a deschis luni porțile pentru un nou an școlar, într-o atmosferă plină de emoție, bucurie și speranță. Curtea unității de învățământ s-a umplut de copii, părinți, cadre didactice și oameni ai comunității, cu toții reuniți pentru a marca începutul anului școlar 2026–2027.
Alături de elevi și profesori s-au aflat reprezentanți ai administrației locale, preoți și polițiști, prezența acestora subliniind faptul că educația și siguranța copiilor reprezintă responsabilități asumate de întreaga comunitate.
Mesaje pentru elevi, la început de drum
În cadrul festivității au luat cuvântul reprezentanții Bisericii, care le-au transmis elevilor, părinților și cadrelor didactice gânduri bune și urări pentru un an școlar cu sănătate, liniște și rezultate frumoase.
De asemenea, au transmis mesaje reprezentanții Poliției de la Utești, care le-au vorbit copiilor despre importanța respectării regulilor și despre necesitatea unui comportament responsabil, atât în școală, cât și în afara acesteia.
Un mesaj important a venit și din partea directorului Școlii din Oteșani, Cristian Diaconu. Acesta le-a urat elevilor și cadrelor didactice un an școlar cât mai bun și le-a prezentat celor prezenți principalele modificări și aspecte organizatorice cu care începe noul an școlar.
Pentru elevii care au pășit pentru prima dată în școală, emoțiile au fost cu atât mai mari. Cei mai mari și-au revăzut colegii și profesorii, pregătiți să înceapă un nou an de studiu, cu noi provocări și obiective.
Mircea Oprișor: „Emoțiile sunt aceleași”
Primarul comunei Oteșani, Mircea Oprișor, a transmis un mesaj de încurajare pentru elevi, profesori și părinți, asigurându-i pe copii că administrația locală le va fi alături și în acest an școlar.
„La început de an școlar, le urăm copiilor să fie sănătoși, să aibă succes, să fie cuminți și să învețe. La orice problemă care apare pot să apeleze cu încredere la Primărie, la mine sau la oricine din administrația locală și vom încerca să le rezolvăm.
Vom fi alături de ei și în acest an școlar și vom încerca să le creăm cele mai bune condiții în ceea ce privește procesul educațional. În ceea ce privește actul educațional, responsabilitatea este a cadrelor didactice și a elevilor, cărora le urez mult succes.
De fiecare dată când particip la astfel de activități, am emoții. Sunt aceleași emoții ca în prima mea zi de școală. Aici am făcut și eu școala și am ținut ca și copilul meu să o facă tot aici. Normal că sunt alte condiții față de acele vremuri, dar, și atunci, și acum, important este să existe dorința copiilor de a învăța”, a declarat primarul Mircea Oprișor.
O comunitate alături de copii
Pentru comunitatea din Oteșani, începutul anului școlar reprezintă mai mult decât o simplă festivitate. Este un moment în care părinții, profesorii, administrația locală, Biserica și reprezentanții instituțiilor care veghează la siguranța comunității își reafirmă sprijinul pentru copii și pentru educație.
Noul an școlar pornește, astfel, cu emoție și speranță, dar și cu dorința ca fiecare elev să descopere, să învețe și să-și urmeze cu încredere propriul drum.
Gabriel Cîrjaliu

