FOTO Școala din Geamăna – Stoilești, modernizată și pregătită pentru noul an școlar
Școala din Geamăna, comuna Stoilești, a fost modernizată și este pregătită să-și primească elevii la începutul noului an școlar.
Lucrările derulate în ultimele luni au transformat unitatea de învățământ într-un spațiu mai sigur, mai luminos și mai primitor pentru copii, cu dotări aduse la standarde moderne.
Primarul comunei Stoilești, Florin Ionescu, spune că investiția în școală reprezintă, de fapt, o investiție în viitorul comunității.
„Am redat copiilor o școală modernă și sigură. După luni de șantier, Școala Geamăna arată așa cum ne-am dorit: caldă, luminoasă, primitoare și dotată la standarde europene”, a transmis Florin Ionescu, primarul comunei Stoilești.
Edilul a subliniat importanța investițiilor în educație și le-a transmis elevilor un mesaj la început de an școlar: „Investim în educație, investim în viitorul Stoileștiului!”.
La final, primarul le-a urat copiilor „mult succes în noul an școlar”.

