Peste 500 de șoferi testați în 72 de ore. Polițiștii vâlceni au dat amenzi de peste 160.000 de lei
Polițiștii rutieri din Vâlcea au intensificat controalele în perioada 28–30 august, în cadrul unor acțiuni pentru prevenirea accidentelor și creșterea siguranței pe drumurile publice.
În cele trei zile, oamenii legii au efectuat peste 500 de testări pentru alcool și 11 testări pentru substanțe psihoactive. În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 572 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 160.000 de lei.
Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate bicicliștilor – 126, în timp ce 107 conducători auto au fost sancționați pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Au mai fost sancționați 16 conducători de trotinete electrice, 8 pentru depășiri neregulamentare și 8 motocicliști.
În cadrul acțiunilor, polițiștii au reținut 28 de permise de conducere și au retras 23 de certificate de înmatriculare.
„Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare, în vederea prevenirii evenimentelor rutiere și creșterii gradului de siguranță pe drumurile publice”, au comunicat poliþiștii vâlceni.

