Hoț prins de cetățeni, după ce i-a furat geanta unei femei de 85 de ani, în Râmnicu Vâlcea
Un bărbat de 46 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Râmnicu Vâlcea, fiind cercetat într-un dosar penal pentru furt. Acesta a profitat de neatenția unei femei de 85 de ani și i-a sustras geanta lăsată pe o bancă, pe strada Dacia.
Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 26 august 2026, în jurul orei 15:00. Potrivit IPJ Vâlcea, după ce ar fi luat geanta, bărbatul ar fi fugit, însă nu a ajuns prea departe.
Un tânăr de 17 ani, care a observat ce s-a întâmplat, a alertat autoritățile prin SNUAU 112 și, împreună cu un alt tânăr de aceeași vârstă și cu un bărbat de 31 de ani, a pornit în urmărirea suspectului.
În timpul urmăririi, bărbatul de 31 de ani l-ar fi determinat pe acesta să renunțe la geantă, bunul fiind recuperat și restituit femeii. Cei doi tineri de 17 ani au reușit apoi să îl imobilizeze pe bărbat până la sosirea polițiștilor.
„Pe această cale, le mulțumim celor trei cetățeni care au dat dovadă de spirit civic și au intervenit, contribuind la recuperarea bunurilor femeii și la prinderea persoanei.”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
Bărbatul de 46 de ani a fost condus la sediul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, unde a fost întocmit un dosar penal. Cercetările sunt efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
În urma probatoriului administrat, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Vâlcea.
