24 august 1787. Ziua în care un război european avea să ajungă și la Cozia

În urmă cu 239 de ani, la 24 august 1787, Imperiul Otoman declara război Rusiei. Pentru Țările Române începea o perioadă extrem de grea, iar Valea Oltului și Mănăstirea Cozia urmau să ajungă, câteva luni mai târziu, în mijlocul operațiunilor militare.

Astăzi, Mănăstirea Cozia este unul dintre cele mai cunoscute monumente istorice ale Vâlcii și unul dintre simbolurile arhitecturii medievale românești. Zidurile sale, ridicate începând cu vremea lui Mircea cel Bătrân, au văzut însă nu doar domnitori, călugări și pelerini, ci și armate, războaie și ocupații militare.

Una dintre cele mai dramatice perioade din istoria Coziei începea indirect chiar în vara anului 1787.

Un război care a schimbat destinul mănăstirilor vâlcene

La 24 august 1787, Imperiul Otoman a declarat război Rusiei. Conflictul avea să se transforme într-un nou război ruso-turc, iar în februarie 1788 Austria s-a alăturat Rusiei.

Pentru Țările Române, poziționate între marile puteri implicate în conflict, consecințele au fost dramatice. Teritoriile românești au devenit teatru de operațiuni, iar mănăstirile fortificate au căpătat din nou o importanță militară.

Cozia nu era un obiectiv întâmplător.

Cu mai multe decenii înainte, în timpul ocupației austriece a Olteniei, mănăstirea fusese fortificată. În 1717, austriecii au construit aici două redute și ziduri defensive, transformând complexul monahal într-un punct strategic pe Valea Oltului. Documentele istorice arată că fortificațiile au fost gândite inclusiv pentru protejarea drumului care lega zona Lotrului de Cozia.

Astfel, atunci când un nou război a izbucnit în regiune, Cozia nu mai era doar o mănăstire. Era și o poziție militară importantă.

Cozia, între austrieci și oamenii lui Mavrogheni

În 1788, trupele austriece au ocupat temporar Mănăstirea Cozia. Sursele istorice consemnează ciocniri în zona trecătorilor și a Văii Oltului, iar Cozia a fost inclusă în sistemul de poziții fortificate folosite de trupele imperiale.

O cercetare istorică dedicată războiului ruso-austro-turc arată că primele ciocniri cu austriecii au avut loc la Cozia în martie 1788, la 4 și 27 martie.

Trupele domnitorului Nicolae Mavrogheni au încercat să-i îndepărteze pe austrieci din mănăstirile transformate în puncte militare. Mavrogheni a ordonat chiar distrugerea unor elemente defensive ale mănăstirilor, tocmai pentru ca trupele austriece să nu se mai poată închide în interiorul lor.

La Cozia, însă, urmările au fost mult mai grave.

Mănăstirea a fost prădată și distrusă

Potrivit documentării istorice păstrate de Arhiepiscopia Râmnicului, războiul ruso-austriaco-otoman din 1787-1791 a provocat o nouă distrugere a Mănăstirii Cozia.

După ocuparea de către trupele austriece, mănăstirea a fost ulterior atacată de trupele otomane. Nu au fost distruse doar fortificațiile. Incinta monahală a fost devastată, chiliile au fost afectate, iar bisericile și clopotnițele au avut de suferit.

Mărturia lui Dionisie Eclesiarhul este una dintre cele mai importante pentru înțelegerea proporțiilor dezastrului. Acesta consemnează că turcii au distrus zidurile și chiliile din jurul mănăstirii, au ars biserici și clopotnițe și au prădat vistieria Coziei, inclusiv obiecte de argint și porțile mănăstirii.

Un studiu publicat în Studii și Materiale de Istorie Medie confirmă existența unor mărturii contemporane despre „marile stricăciuni” provocate Coziei și altor mari mănăstiri în timpul războiului ruso-turco-austriac.

Așadar, data de 24 august 1787 nu trebuie privită ca ziua în care austriecii au intrat la Cozia. Este însă data declanșării conflictului care avea să aducă, în anul următor, războiul chiar la porțile celebrei mănăstiri vâlcene.

O mănăstire ridicată de Mircea cel Bătrân, prinsă din nou în războaiele marilor imperii

Cozia fusese întemeiată de Mircea cel Bătrân între 1386 și 1388 și devenise, în timp, una dintre cele mai importante așezări monahale din Țara Românească.

Poziția sa pe Valea Oltului i-a oferit o importanță strategică pe care mănăstirea nu a pierdut-o niciodată. Drumul de-a lungul Oltului lega Transilvania de sudul țării, iar cine controla această zonă putea supraveghea una dintre importantele căi de trecere peste Carpați.

Tocmai această poziție avea să transforme Cozia, de mai multe ori în istorie, dintr-un loc al rugăciunii într-un loc al confruntărilor.

În 1717 austriecii o fortificaseră. În războiul din 1736-1739, Cozia fusese din nou afectată de lupte, sursele consemnând că „duşmanul a ars Cozia”. După acel episod, egumenul Ghenadie a început lucrări de refacere.

Iar după tragedia din 1788, au urmat din nou lucrări de reparație.

Cozia avea să mai treacă printr-un război

Istoria nu s-a oprit aici.

În 1821, în timpul mișcării conduse de Tudor Vladimirescu, pandurii au ocupat Mănăstirea Cozia și au transformat-o într-un punct de rezistență. După înăbușirea mișcării, trupele otomane au incendiat mănăstirea, iar în 1823 o parte importantă a complexului era consemnată ca fiind în ruină.

Au urmat alte refaceri, alte transformări și, în cele din urmă, marile lucrări de restaurare care au redat Coziei aspectul său de monument istoric.

Astăzi, când privim zidurile mănăstirii și mormântul lui Mircea cel Bătrân, este greu de imaginat că acest loc a fost, în urmă cu aproape două secole și jumătate, prins în mijlocul unei confruntări între marile imperii ale Europei de Est.

24 august 1787 rămâne astfel o dată importantă și pentru istoria Vâlcii. În acea zi nu s-a dat o bătălie la Cozia, dar s-a deschis un conflict care avea să aducă războiul pe Valea Oltului și să transforme, pentru o perioadă, una dintre cele mai importante mănăstiri ale României într-o veritabilă fortăreață.

Cozia a supraviețuit însă războaielor, ocupațiilor și distrugerilor. Iar astăzi, la aproape 640 de ani de la punerea temeliei sale, continuă să fie unul dintre locurile în care istoria Vâlcii poate fi citită direct în piatră.

Gabriel Cîrjaliu