Consiliul Județean Vâlcea: „Vom avea apă caldă și căldură!” Instituția cere Guvernului 40 de milioane de lei pentru CET Govora
Consiliul Județean Vâlcea reacționează după discuțiile privind viitorul CET Govora și transmite că a făcut demersurile necesare pentru asigurarea continuității furnizării agentului termic în municipiul Râmnicu Vâlcea. Instituția solicită Guvernului alocarea de urgență a 40 de milioane de lei pentru perioada de tranziție până la punerea în funcțiune a noului CET.
Într-un mesaj transmis public, Consiliul Județean Vâlcea respinge informațiile potrivit cărora administrația județeană ar fi decis închiderea producției pe cărbune și susține că termenul de încetare a activității a fost stabilit în urma deciziilor autorităților centrale.
„NU am decis noi, Consiliul Județean, să închidem producția pe cărbune și NU noi am decis de bunăvoie să închidem CET-ul!”, transmite Consiliul Județean Vâlcea.
Potrivit administrației județene, termenul de închidere a producției pe cărbune a fost modificat succesiv, de la 31 decembrie 2025 la 31 martie 2026, iar ulterior până la 31 august 2026.
În acest context, Consiliul Județean afirmă că a solicitat Ministerului Energiei sprijin financiar pentru menținerea activității de transport și distribuție a agentului termic până când noua centrală va putea prelua producția.
„Am informat atunci Ministerul Energiei că, dacă închidem producția pe cărbune, avem nevoie de 40 de milioane de lei pentru ca vechiul CET să asigure în continuare transportul și distribuția agentului termic către consumatori, până când noul CET va fi pus în funcțiune. Cu alte cuvinte, să facă tranziția”, precizează Consiliul Județean Vâlcea.
Noua centrală, proiect de 140 de milioane de euro
Administrația județeană amintește că are în implementare proiectul noii centrale de termoficare, cu o valoare de aproximativ 140 de milioane de euro. Potrivit Consiliului Județean, lucrările au ajuns la aproximativ jumătatea stadiului de execuție.
Noua investiție reprezintă soluția pe termen lung pentru înlocuirea producției pe cărbune, însă până la finalizarea și operaționalizarea acesteia este necesară o perioadă de tranziție.
Consiliul Județean susține că demersurile pentru asigurarea finanțării sunt sprijinite și de Primăria Râmnicu Vâlcea.
„Demersurile noastre sunt susținute și de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, prin primarul Mircia Gutău, care ne este partener de nădejde și muncește alături de noi pentru succesul acestui proiect”, se arată în comunicatul administrației județene.
„Guvernul României trebuie să aloce de urgență cele 40 de milioane de lei”
Consiliul Județean consideră că întâlnirea organizată la Instituția Prefectului Vâlcea este tardivă, dar poate reprezenta un punct de plecare pentru o solicitare oficială adresată Guvernului.
Instituția propune ca prefectul județului să transmită premierului și Guvernului
României o solicitare pentru alocarea de urgență a celor 40 de milioane de lei necesare continuării activității CET Govora în perioada de tranziție.
„Nu este momentul pentru declarații politice, pentru întâlniri fără rezultat sau pentru explicații care nu rezolvă problema! Este momentul pentru o decizie simplă și concretă: GUVERNUL ROMÂNIEI TREBUIE SĂ ALOCE DE URGENȚĂ CELE 40 DE MILIOANE DE LEI!”, transmite Consiliul Județean Vâlcea.
Administrația județeană avertizează că problema depășește situația economică a CET Govora și privește direct municipiul Râmnicu Vâlcea și consumatorii racordați la sistemul centralizat.
„Dacă nu se alocă această sumă, fundamentată pe minimul necesar, problema nu este doar a CET Govora, ci a întregului municipiu (inclusiv instituțiile publice), care va rămâne fără apă caldă și căldură”, se arată în comunicatul transmis de Compartimentul Comunicare, Relații Publice al Consiliului Județean Vâlcea.
Mesajul administrației județene este unul categoric: autoritățile solicită o decizie rapidă din partea Guvernului pentru finanțarea perioadei de tranziție și susțin că obiectivul este menținerea furnizării apei calde și a căldurii până când noua centrală va putea prelua integral producția.
