FOTO Urs semnalat în satul Cocoru, comuna Galicea. Primarul îi avertizează pe localnici

Un urs a fost semnalat în satul Cocoru, comuna Galicea, în apropierea limitei cu localitatea Nicolae Bălcescu. Animalul ar fi fost observat pe drumul județean, iar ulterior s-ar fi retras către zona împădurită.

Informația a fost făcută publică de Alexandru Florin Mărăcine, primarul comunei Galicea, care a transmis că ursul, după ce a ajuns pe drumul județean, s-a deplasat apoi în pădure, aproximativ în direcția Ocolului Silvic – Dealul Mare.

„A fost semnalată prezența unui urs în satul Cocoru, la limită cu Nicolae Bălcescu! Acesta se află pe drumul județean, apoi s-a deplasat în pădure, mergând oarecum în direcția Ocolul Silvic – Dealul Mare!”, a transmis primarul Alexandru Florin Mărăcine.

Edilul le recomandă oamenilor să evite deplasarea în zona în care a fost observat animalul și să manifeste prudență, în special în cazul celor care circulă pe jos sau se deplasează în apropierea pădurii.

„Evitați deplasarea pe jos! Contactați 112, în caz că-l observați!”, a mai transmis primarul comunei Galicea.

Imaginea publicată odată cu avertizarea surprinde animalul pe carosabil, în timpul nopții. Prezența unui urs într-o zonă locuită sau în apropierea drumurilor publice poate reprezenta un pericol, motiv pentru care localnicii sunt sfătuiți să nu se apropie de animal și să nu încerce să îl alunge.

Autoritățile urmează să fie informate în cazul unor noi apariții, iar cetățenii sunt îndemnați să apeleze numărul unic de urgență 112 dacă observă ursul în zonă.