FOTO/VIDEO A învins durerea și a cucerit apa! Povestea lui Alexandru Hogea, de la un diagnostic greșit la podium

La 30 de ani, Alexandru Hogea privește în urmă la ultimii doi ani ca la una dintre cele mai dificile perioade ale vieții sale, dar și ca la perioada care i-a schimbat complet direcția. Inginer software de profesie, Alexandru a ajuns să descopere înotul nu din dorința de performanță, ci din nevoia de a-și recupera sănătatea. Astăzi participă la competiții de înot în ape deschise, are deja un podium și își propune să ducă această pasiune mult mai departe.

Inginerul care s-a întors acasă și a început o altă luptă

Alexandru lucrează în domeniul IT de aproximativ 11 ani. A absolvit Politehnica, specializarea Calculatoare, a urmat un master și a început ulterior și un doctorat, pe care însă nu l-a finalizat. În urmă cu aproape cinci ani a decis să revină la Râmnicu Vâlcea, împreună cu soția sa, Olimpia.

„Am ales să ne întoarcem acasă. Nici eu, nici soția mea nu am vrut să plecăm din țară. Am preferat să rămânem într-un loc în care cunoaștem oamenii și în care ne simțim acasă”, povestește Alexandru.

Sportul a făcut parte din viața lui încă din tinerețe. A practicat haltere și a jucat fotbal, inclusiv ca portar, însă nu a făcut sport de performanță. Privind acum în urmă, spune că multe dintre problemele pe care le avea cu articulațiile nu erau simple accidente sau efecte ale sportului.

Își luxa frecvent gleznele, genunchii sau mâinile, iar ulterior a ajuns să practice și lupte, fără să știe că are o afecțiune care îi afecta țesutul conjunctiv.

„Eu aveam probleme cu articulațiile, dar nu știam de ce. Mușchii lucrau permanent ca să țină articulațiile stabile. Făcând mișcări care ieșeau din plaja normală de mișcare, am ajuns să-mi accidentez foarte grav corpul”, spune el.

Un an și jumătate până la diagnosticul corect

Problemele s-au agravat spre finalul anului 2023. Alexandru a ajuns la neurolog, iar investigațiile au scos la iveală mai multe hernii de disc. A primit inclusiv recomandarea unei intervenții chirurgicale, pe care a refuzat-o, considerând că este prea tânăr pentru o asemenea soluție.

În 2024, situația s-a complicat. Au apărut tremurături musculare, probleme la nivelul picioarelor și o deteriorare accentuată a stării fizice.

A urmat o perioadă în care a fost suspectat de scleroză multiplă. Alexandru spune că diagnosticul s-a dovedit ulterior greșit, iar tratamentele pe care le-a primit i-au agravat starea.

„Ajunsesem de la omul care ridica 200 de kilograme la omul care nu mai putea să ridice o sticlă de apă de jos. După tratamentele cu steroizi am ajuns într-un punct în care îmi tremurau mâinile și îmi era greu să duc o cană de ceai la gură”, își amintește el.

În urma investigațiilor ulterioare, un medic reumatolog a ridicat ipoteza unei probleme de țesut conjunctiv. Alexandru a ajuns în cele din urmă la genetica medicală, iar în noiembrie 2024 a primit diagnosticul de sindrom Ehlers-Danlos.

Este un sindrom genetic care afectează țesutul conjunctiv și poate avea manifestări foarte diferite. În cazul lui Alexandru, una dintre principalele probleme este legată de hipermobilitatea și instabilitatea articulațiilor.

Pentru el, diagnosticul a însemnat însă și începutul unei noi etape.

De la câteva zeci de metri la kilometri întregi

Recomandarea a fost recuperarea și evitarea activităților care îi puteau agrava problemele articulare. Așa a apărut ideea înotului. În februarie 2025 și-a făcut abonament la bazin și a început practic de la zero.

„În prima zi am înotat 50 de metri. A doua zi 70, apoi 100. Încet, încet, cu foarte multă voință, am ajuns în aprilie la 300 de metri. În mai am început să mă apropii de un kilometru, iar în iunie am înotat pentru prima dată doi kilometri fără să mă opresc”, povestește Alexandru.

Antrenamentele se desfășurau într-un bazin de doar 16 metri, ceea ce însemna foarte multe întoarceri, dar pentru el fiecare metru reprezenta un progres.

Înotul a devenit treptat mai mult decât o metodă de recuperare.

„Am început să observ că mă simt mai bine. Eu trăiesc permanent cu durere, dar începusem să nu mai am mai multe dureri decât de obicei. Pentru mine era un pas uriaș”, afirmă Alexandru.

Accidentul care i-a pus din nou progresul la încercare

În vara lui 2025, când deja avea luni bune de înot, Alexandru a fost implicat într-un accident rutier. Mașina sa a fost lovită după ce, potrivit relatării sale, un alt șofer nu i-a acordat prioritate.

Impactul i-a provocat din nou probleme fizice, iar pentru o perioadă nu și-a mai putut continua antrenamentele la nivelul anterior.

„În momentul acela am zis că tot ce am muncit șase luni s-a dus. Din nou nu mai simțeam bine picioarele și nu mai puteam să înot”, povestește tânărul.

A urmat o nouă perioadă de recuperare. Un rol important l-a avut și terapeutul cu care colaborează, Dimitris Vlahos, despre care spune că îl ajută să-și gestioneze problemele sistemului nervos și tensiunea musculară. După aproximativ o lună și jumătate, Alexandru a reușit să revină în bazin. Atunci a luat o decizie importantă: să dedice înotului cât mai mult timp.

Întâlnirea cu antrenoarea care i-a schimbat perspectiva

Începând din toamna lui 2025, Alexandru a trecut la antrenamente mai serioase. A ajuns la sesiuni de aproximativ 2,5 kilometri și a început să lucreze separat și pentru recuperare.

În februarie 2026 a întâlnit-o fizic, la Sibiu, pe Ioana Despina Bucea, antrenoarea sa. Aceasta i-a analizat tehnica, i-a construit programe de pregătire și l-a ajutat să treacă de la înotul făcut pentru sănătate la antrenamentul orientat către competiții.

„Mi-a analizat tehnica, mi-a dat exerciții și programe și am început să mă antrenez spre nivelul de amator competițional”, povestește Alexandru.

Alexandru continuă să se antreneze la TISA AquaPark, iar din toamnă își propune să facă naveta săptămânal la bazinul municipal din Sibiu.

Primul concurs și primul podium

În iunie 2026, antrenoarea i-a spus că este pregătit pentru prima competiție.

Alexandru nu înotase niciodată în lac în cadrul unei competiții. Experiența acumulată până atunci fusese exclusiv în bazin.

A mers la Transylvania Triathlon Cup, la Târgu Mureș, unde a participat la proba de înot în ape deschise, pe o distanță anunțată de 4,5 kilometri.

A parcurs aproximativ 5,5 kilometri și a terminat pe locul al III-lea la categoria de vârstă 30–39 de ani.

„Pentru mine a fost o experiență înălțătoare. Nu mă așteptam să ajung să concurez atât de repede. Credeam că va dura mult până voi putea participa la o competiție, mai ales cu boala pe care o am”, povestește Alexandru. Podiumul i-a schimbat însă obiectivele. „Atunci mi-am zis: gata, încep seria competițiilor”, spune hotărât.

Târnița, următoarea provocare

A urmat Traversarea Târniței, una dintre cele mai importante competiții de înot în ape deschise din România.

Traseul oficial are 6,5 kilometri, însă Alexandru spune că, din cauza orientării în apă și a traiectoriei, a ajuns să parcurgă aproximativ 7,7 kilometri, fără pauză.

Timpul său a fost de aproximativ două ore și jumătate, iar experiența i-a confirmat că poate aborda distanțe din ce în ce mai mari.

Pentru Alexandru, momentul în care intră într-un anumit ritm schimbă complet experiența: „La un moment dat intri într-un ritm și nu mai simți timpul. Înotul este foarte mult despre relaxare. Eu acum sunt mai relaxat în apă decât pe uscat”.

A început să înoate și în alte ape, inclusiv la Brădișor, unde își propune să ajungă la distanțe de aproximativ 10 kilometri. Pentru antrenamentele în lac folosește o barcă de siguranță, iar soția sa îl însoțește uneori.

Bosforul, următorul obiectiv

Planurile lui Alexandru nu se opresc la competițiile din România. Are deja în vedere mai multe concursuri în Spania și alte competiții de înot în ape deschise.

Un obiectiv aparte este traversarea Bosforului, pe care vrea să o realizeze anul viitor: „Vreau să trec Bosforul și să-l scot de pe listă. Este un obiectiv pe care mi l-am pus”.

În paralel, Alexandru vrea să combine competițiile cu vacanțele alături de soția sa. În acest an, experiența din Suedia a fost un exemplu: el a înotat, în timp ce Olimpia l-a așteptat pe mal, după care și-au continuat împreună vacanța.

Înotul i-a schimbat nu doar corpul, ci și felul de a privi viața

Pentru Alexandru, cea mai importantă schimbare nu este însă numărul de kilometri înotați sau podiumul: „Înotul este cel mai important lucru pe care l-am făcut pentru mine. M-a ajutat foarte mult să mă dezvolt ca persoană”.

A descoperit că, pentru a putea înota distanțe lungi, trebuie să învețe să se relaxeze.

„Secretul ca să înoți mult este să stai relaxat în apă. Pentru mine a fost paradoxal. Anul trecut nu înțelegeam cum să mă relaxez în apă când eu simțeam că nu pot să respir. Acum sunt mai relaxat în apă decât pe uscat”, adaugă Alexandru.

Această schimbare îl face să se gândească și la viitorul său profesional. Deși intenționează să mai lucreze câțiva ani în IT, Alexandru nu se vede făcând acest lucru până la pensie. Își dorește ca, în timp, să obțină un palmares suficient de solid pentru a putea urma cursurile necesare și, eventual, să devină antrenor.

Nu vrea însă să sară etapele: „Vreau mai întâi să am un palmares, să pot spune că am reușit eu să învăț să înot, să concurez și să fiu sigur pe abilitățile mele. Apoi vreau să-mi fac școala și să devin antrenor”.

Un proiect mai mare decât propria poveste

Alexandru își dorește ca experiența sa să nu rămână doar o poveste personală.

Vrea să contribuie la creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește sindromul Ehlers-Danlos și să-i ajute pe cei care se confruntă cu simptome similare să caute răspunsuri.

În același timp, este interesat de siguranța și calitatea apelor în care oamenii practică înotul în România. Experiența sa din Suedia, unde există informații și monitorizări privind zonele în care se poate înota, l-a făcut să se întrebe de ce asemenea informații nu sunt la fel de accesibile și în România.

Brădișorul este unul dintre locurile în care vede un potențial pentru organizarea unor competiții de înot în ape deschise.

Pe termen lung, nu exclude nici posibilitatea înființării unei fundații și a unor proiecte prin care să poată ajuta oameni aflați în situații similare.

Dar spune că nu vrea să se grăbească.

„Interesul meu, în momentul de față, este să fiu eu în forma mea cea mai bună. Dacă eu sunt bine, pot să vin să te ajut pe tine. Dacă eu încă sufăr, nu vreau să trag pe altcineva după mine. Vreau mai întâi să fiu eu bine și apoi să facem ceva frumos”, afirmă tânărul.

„Nu cred că Dumnezeu mi-a dat boala ca să mă testeze”

Credința ocupă un loc important în povestea lui Alexandru, dar el spune că nu privește boala ca pe o pedeapsă sau ca pe un test trimis de Dumnezeu.

„Nu cred că Dumnezeu mi-a dat problemele astea ca să mă testeze. Lumea este un loc nedrept și haotic. Dar cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit să fac ceva bun din ele”, conchide Alexandru.

În loc să se întrebe de ce i s-a întâmplat, spune că a ales să se roage, să aibă încredere și să caute ceea ce poate face mai departe cu viața pe care o are.

Astăzi, la 30 de ani, Alexandru Hogea nu spune că este recunoscător pentru suferință. Spune însă că este recunoscător pentru omul în care l-a transformat drumul parcurs.

De la un om care nu putea merge fără dureri și care abia își putea folosi mâinile, a ajuns la un sportiv capabil să înoate kilometri întregi și să urce pe podium.

Iar pentru el, cursa abia începe.

Gabriel Cîrjaliu