FOTO Revedere cu mănușile jos! Foștii pugiliști vâlceni, din nou împreună, alături de invitatul special Daniel Ciuma
Peste 20 de foști pugiliști vâlceni, din mai multe generații, s-au reunit la Bălcești, într-o întâlnire devenită deja tradiție. Au fost ore întregi de povești, glume, amintiri și socializare, într-o atmosferă în care rivalitățile din ring au rămas în urmă, iar prietenia a rămas. Invitatul special al întâlnirii a fost Daniel Ciuma, unul dintre cele mai importante nume ale boxului vâlcean din prezent.
Pentru câteva ore, foștii pugiliști vâlceni au lăsat deoparte grijile de zi cu zi și s-au întors, prin povești, în perioada în care boxul le ocupa o mare parte din viață. Întâlnirea anuală, organizată cu diferite ocazii, a reunit și în acest an peste 20 de oameni care au activat în perioade diferite, dar care au avut aceeași pasiune: boxul.
Revederea a avut loc la Andrei Evens, în Bălcești, o locație potrivită pentru astfel de momente, în primul rând prin atmosfera de socializare și cadrul plăcut oferit celor care au vrut să petreacă timp împreună. S-a stat ore bune la povești, s-a glumit, s-au depănat amintiri și s-au rememorat întâmplări din perioada în care cei prezenți urcau în ring.
O generație care a făcut istorie în boxul vâlcean
Printre cei prezenți s-a aflat și profesorul Horia Grama, antrenor pentru mulți dintre foștii pugiliști reuniți la Bălcești. Pentru el, asemenea întâlniri au o valoare aparte.
„Sunt frumoase întâlniri, foarte plăcute, cu amintiri, povestiri și tot felul de lucruri. Practic, nu au nicio altă conotație decât de prietenie, de distracție și bună dispoziție”, a explicat profesorul Horia Grama.
Antrenorul și-a amintit și de perioada în care boxul vâlcean avea o altă amploare, iar sportivii plecau la competiții în loturi complete, la toate categoriile. Era o perioadă în care confruntările dintre cluburi erau puternice, iar sportul ocupa un loc important în viața tinerilor.
Dincolo de rezultate, profesorul Horia Grama consideră că boxul le-a oferit foștilor sportivi o disciplină care i-a ajutat enorm și după încheierea carierei.
Sportul i-a ajutat să devină oameni mari
Organizatorul întâlnirii, Andrei Alexandru, vorbește cu emoție despre aceste revederi și despre plăcerea de a-și întâlni foștii colegi și prieteni.
„Cea mai mare plăcere este să mă întâlnesc cu foștii colegi, foștii prieteni și cu actualii prieteni și să ne amintim de lucrurile și întâmplările de atunci. Acum, când ne revedem la o vârstă frumoasă, ne dăm seama că am îmbătrânit, ca să spun așa, și este o plăcere să vezi că oamenii sunt tot acei oameni pe care i-ai cunoscut odată”, a spus Andrei Alexandru.
Mulți dintre cei care au împărțit aceeași sală de antrenament au ajuns ulterior oameni realizați, fiecare pe drumul său.
„Toți cei care sunt aici, plus-minus, au ajuns oameni mari. Unii sunt avocați, alții au alte profesii. Sportul ne-a ajutat foarte mult. Boxul te disciplinează, te învață să fii ordonat și să muncești”, a explicat organizatorul.
Pentru cei care au trăit acea perioadă, cantonamentele și deplasările reprezentau experiențe care îi motivau să muncească mai mult și să progreseze.
„Eram niște copii simpli. Cantonamentul era ca o vacanță de vară. Veneam de la țară și, când ajungeam la hotel, pentru noi era ceva în plus. Parcă aveam un motiv în plus să progresăm”, și-a amintit Andrei Alexandru.
Daniel Ciuma, între oamenii care au construit tradiția
Invitat special la întâlnire a fost Daniel Ciuma, unul dintre cele mai importante nume ale boxului vâlcean din prezent. Prezența sa a creat o legătură simbolică între generațiile care au făcut istorie în ring și sportivul care reprezintă astăzi Vâlcea în boxul profesionist.
Ciuma a mărturisit că a fost mândru și onorat să participe la o asemenea întâlnire și că vede în foștii pugiliști prezenți adevărate modele.
„Am fost foarte mândru să particip la o astfel de întâlnire și mă simt onorat că am fost invitat. Am ce să învăț de la fiecare dintre cei care au fost aici. Fiecare are povestea lui, experiența lui și lucruri pe care le pot lua mai departe”, a transmis Daniel Ciuma.
Pentru pugilistul vâlcean, întâlnirea a fost și o ocazie de a fi alături de oameni care au cunoscut boxul din alte perspective și care pot transmite mai departe experiența acumulată în ani de sport.
Marcel Boboc, alături de Daniel Ciuma și astăzi
Printre foștii pugiliști prezenți s-a aflat și Marcel Boboc, un nume important al generațiilor care au făcut parte din perioada de referință a boxului vâlcean.
Revederea cu foștii colegi a fost pentru el un moment de bucurie, însă întâlnirea a avut și o semnificație aparte prin prezența lui Daniel Ciuma. Boboc este unul dintre oamenii care au contribuit concret la parcursul pugilistului vâlcean, oferindu-i sfaturi, îndrumare și sprijin în momente importante ale carierei.
De-a lungul timpului, Marcel Boboc a fost aproape de Ciuma, l-a îndrumat și a încercat să-i deschidă uși către oameni și experiențe importante pentru dezvoltarea sa sportivă. Printre aceste momente s-a numărat și posibilitatea ca Daniel să ajungă să se pregătească în sala lui Leonard Doroftei, experiență importantă pentru un pugilist aflat în ascensiune.
Legătura dintre cei doi nu aparține însă doar trecutului. Marcel Boboc îi este alături lui Daniel Ciuma și în prezent, contribuind în continuare cu sfaturi, experiență și îndrumare în parcursul său sportiv.
„Mă bucur foarte mult că am putut să fiu aici, alături de foștii mei colegi și prieteni. Ne-am revăzut cu drag, am depănat amintiri, am râs și ne-am simțit foarte bine. De fiecare dată particip cu bucurie la astfel de întâlniri. Dumnezeu ne-a ajutat să ajungem până aici și să ne putem întâlni din nou, sănătoși și cu bucurie în suflet”, a spus Marcel Boboc.
Fostul mare sportiv continuă să fie aproape de Daniel Ciuma în eforturile acestuia de a duce boxul vâlcean cât mai sus și de a aduce o nouă centură importantă la Vâlcea și în România.
„Ne bucurăm pentru Daniel și îi suntem alături. Încercăm să-l ajutăm cu tot ce putem, cu sfaturi, cu experiența pe care o avem și cu îndrumare. Dacă Dumnezeu ne ajută, sperăm să-l vedem ajungând cât mai sus și să aducă acea centură pentru Vâlcea și pentru România. Știm câtă muncă este în spatele unei asemenea performanțe”, a transmis Marcel Boboc.
Cu gândul și la cei care nu mai sunt
Într-o astfel de întâlnire nu puteau lipsi nici amintirile despre cei care au făcut parte cândva din aceeași familie a boxului vâlcean și care au plecat între timp dintre noi.
Printre glume, povești și momente de voie bună, foștii pugiliști și-au amintit și de colegii, antrenorii și oamenii care au contribuit la istoria boxului vâlcean și care astăzi nu mai pot fi alături de ei.
A fost și un moment de respect pentru cei care au lăsat în urmă amintiri, rezultate și prietenii care au rezistat trecerii timpului.
Proțap, șpriț și ore întregi de povești
Atmosfera de la Andrei Evens a fost una relaxată și prietenească. S-a stat la masă, s-a povestit, s-a râs și s-a socializat. Unii au preferat un pahar de șpriț, alții apa minerală, iar meniul a fost pe măsura unei asemenea reuniuni: proțap de vițel și porc.
Dincolo de mâncare și voie bună, adevărata „masă” a fost cea a amintirilor. Fiecare poveste a readus pentru câteva clipe în prezent o perioadă în care acești oameni erau tineri, se antrenau, concurau și visau să fie mai buni.
Au trecut anii, fiecare și-a construit propriul drum și a devenit „om mare”, după cum spun chiar ei. Dar atunci când se întâlnesc, diferențele de vârstă și de generație dispar.
Rămân foștii pugiliști, prietenii și oamenii care au împărțit aceeași sală, aceleași emoții și aceeași pasiune pentru box.
Iar întâlnirea de la Bălcești demonstrează că, pentru oamenii care au crescut împreună în sport, timpul poate trece, carierele se pot încheia, dar prietenia și respectul nu ies niciodată din ring.
Gabriel Cîrjaliu

