FOTO Incendiu în fondul forestier de la Voineasa, în zona lacului Vidra. Intervenție într-o zonă greu accesibilă
Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit în fondul forestier din zona lacului Vidra, în localitatea Voineasa, județul Vâlcea. Pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea focului, misiunea fiind îngreunată de accesul dificil în zonă.
Pentru gestionarea situației de urgență, ISU Vâlcea a mobilizat mai multe echipaje și autospeciale. Din cadrul Stației de Pompieri Brezoi intervine o autospecială de stins incendii cu apă și spumă de intervenție rapidă, iar de la Detașamentul de Pompieri Râmnicu Vâlcea au fost trimise o autospecială de stins incendii cu apă și spumă de intervenție rapidă, o autospecială de intervenție cu apă și spumă și un UTV.
La intervenție participă nouă pompieri militari și cinci reprezentanți ai Ocolului Silvic Voineasa.
„Zona este greu accesibilă”, au transmis reprezentanții ISU Vâlcea, care precizează că intervenția este în desfășurare.
Pompierii și lucrătorii silvici acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului, urmând ca, după stingerea focarelor, să fie stabilite și cauzele producerii acestuia.
Misiunea este în dinamică.
