Incendiu la un autoturism în Bunești. Pompierii au intervenit de urgență
Un autoturism a fost cuprins de flăcări, în această dimineață de luni dimineață, în localitatea Bunești, județul Vâlcea. Pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea incendiului.
La locul solicitării s-au deplasat, de urgență, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Bunești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
Intervenția a fost una rapidă, incendiul fiind localizat și lichidat la scurt timp după sosirea echipajului, în limitele în care a fost găsit.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Pompierii urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs incendiul și cauza probabilă a izbucnirii acestuia.
