FOTO Accident pe DN 7, la Robești! Două persoane au ajuns la spital după ce o mașină s-a izbit de un cap de pod

Un accident rutier a avut loc pe Drumul Național 7, în zona localității Robești, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un cap de pod. În urma impactului, două persoane au fost rănite și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, accidentul a avut loc la kilometrul 225 al DN 7. Din primele verificări efectuate de polițiștii Serviciului Rutier, un bărbat de 52 de ani, din Sutești, aflat la volanul unui autoturism, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, ieșind în afara carosabilului.

„Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit că un bărbat de 52 de ani, din localitatea Sutești, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și intrând într-un cap de pod”, au transmis reprezentanții IPJ Vâlcea.

În urma accidentului, conducătorul auto și pasagerul acestuia, un bărbat de 71 de ani, tot din Sutești, au suferit leziuni și au fost preluați de echipajele medicale sosite la fața locului, fiind transportați la spital pentru investigații și tratament.

Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând că acesta nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.

„Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”, au precizat reprezentanții IPJ Vâlcea.

Oamenii legii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum și să manifeste prudență sporită, mai ales pe sectoarele unde există riscul pierderii controlului asupra autovehiculului.