Femeie arestată pentru trafic de minori în Vâlcea. Ar fi obligat o adolescentă din familie să practice prostituția
O femeie în vârstă de 35 de ani a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetată într-un dosar de trafic de minori instrumentat de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea și procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea.
Potrivit anchetatorilor, în perioada martie–iulie 2026, femeia ar fi profitat de relația de încredere și autoritate pe care o avea asupra unei adolescente de 17 ani, membră a familiei sale, și ar fi determinat-o să practice prostituția pentru a obține foloase materiale.
Conform cercetărilor, suspecta ar fi transportat minora în mai multe locații închiriate în regim hotelier din municipiul Râmnicu Vâlcea, unde ar fi facilitat întâlnirile cu clienții. Totodată, aceasta ar fi publicat anunțuri prin care promova serviciile sexuale oferite de victimă și și-ar fi însușit banii obținuți în urma activității infracționale.
În urma unei percheziții domiciliare efectuate la data de 30 iulie, oamenii legii au ridicat mai multe mijloace de probă. În aceeași zi, procurorii DIICOT au dispus reținerea femeii, iar pe 31 iulie, Tribunalul Vâlcea a admis propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
„În baza probatoriului administrat a reieșit faptul că, în perioada martie–iulie 2026, profitând de poziția de încredere și autoritate asupra unei victime minore, membră a familiei sale, femeia, în scopul obținerii unor beneficii materiale, ar fi determinat persoana vătămată să practice prostituția”, au transmis procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea.
„Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vâlcea a dispus arestarea preventivă a acesteia, pentru 30 de zile”, potrivit comunicatului transmis de DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea.
Acțiunea a fost desfășurată cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea.
Pe parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile prevăzute de lege.
