Incendiu de vegetație la Popești-Urși! 20 de hectare de teren au fost cuprinse de flăcări
Un incendiu puternic de vegetație uscată a izbucnit în aceastâ după-amiază de duminică, 2 august 2026, în satul Urși, din comuna Popești, mobilizând pompierii militari și autoritățile locale pentru limitarea propagării flăcărilor.
La sosirea echipajelor de intervenție, focul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 5 hectare, afectând vegetație uscată, mărăciniș și lăstăriș. Pentru stingerea incendiului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Punctului de Lucru Horezu, o autospecială de intervenție rapidă din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Popești.
Intervenția s-a desfășurat timp de mai multe ore, echipele acționând pentru localizarea focarelor și împiedicarea extinderii incendiului către alte suprafețe.
Incendiul a fost lichidat în jurul orei 17.30, însă suprafața afectată s-a extins considerabil față de estimarea inițială.
Astfel, bilanțul final indică faptul că aproximativ 20 de hectare de vegetație uscată au fost mistuite de flăcări.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime sau pagube la locuințe, iar cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită de specialiști.
Foto arhivă
