FOTO Accident pe DJ 650, la Ocnița. Trei persoane au fost rănite după impactul dintre un autoturism și un microbuz
Un accident rutier a avut loc în această dimineață pe drumul județean DJ 650, pe raza localității Ocnița, unde un autoturism și un microbuz destinat transportului de persoane au intrat în coliziune. În urma impactului, trei persoane au fost rănite și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că un tânăr de 23 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, aflat la volanul unui autoturism, ar fi pătruns pe sensul opus de mers și s-ar fi izbit de un microbuz condus de un bărbat de 50 de ani, tot din Râmnicu Vâlcea.
„Din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit că un tânăr de 23 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un microbuz destinat transportului de persoane, condus de un bărbat de 50 de ani, tot din municipiul Râmnicu Vâlcea. În urma impactului, conducătorul autoturismului, precum și alți doi pasageri aflați în același vehicul, au fost răniți și transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
De asemenea, polițiștii au precizat că ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
„Testarea cu aparatul alcooltest a celor doi conducători auto a indicat rezultate negative. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”, au mai declarat reprezentanții IPJ Vâlcea.
