FOTO Accident pe DN 7, la Călimănești. O mașină a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu un TIR
Traficul rutier se desfășoară alternativ, vineri dimineață, pe Drumul Național 7, în orașul Călimănești, după producerea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, o femeie în vârstă de 48 de ani, din municipiul București, care conducea un autoturism, ar fi pătruns pe sensul opus de deplasare, unde a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule (TIR), condus de un bărbat de 54 de ani, din municipiul Târgoviște.
În urma impactului, din fericire, nu au fost înregistrate victime, accidentul provocând doar pagube materiale.
„Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative”, au declarat polițiștii vâlceni.
La locul evenimentului au intervenit polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea, care au efectuat cercetările necesare pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului.
În prezent, circulația pe DN 7, în zona producerii evenimentului, se desfășoară alternativ, sub dirijarea polițiștilor rutieri.
IPJ Vâlcea le recomandă șoferilor să manifeste prudență în trafic, să adapteze viteza la condițiile de drum și să respecte indicațiile polițiștilor aflați în zonă.
