FOTO Autoturism distrus de flăcări în Măldărești
Un autoturism a fost distrus aproape în totalitate în urma unui incendiu izbucnit în comuna Măldărești. Pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Horezu au intervenit rapid pentru stingerea flăcărilor și limitarea pagubelor.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea, la locul evenimentului a fost trimisă o autospecială de stingere cu apă și spumă.
„La sosirea echipajului operativ, autoturismul era cuprins în totalitate de flăcări. Incendiul a fost localizat și lichidat în cel mai scurt timp, fără a se înregistra victime”, au transmis reprezentanții ISU Vâlcea.
În urma incendiului, autoturismul a fost distrus în totalitate.
Primele cercetări efectuate de pompieri indică drept cauză probabilă a producerii incendiului un scurtcircuit electric produs la compartimentul motor.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului, cauza probabilă a producerii incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la compartimentul motor”, au precizat reprezentanții ISU Vâlcea.
Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, însă autoturismul a suferit pagube materiale totale.
