SCM Râmnicu Vâlcea, remiză și înfrângere în testele cu FC Argeș

SCM Râmnicu Vâlcea și-a continuat seria meciurilor de pregătire înaintea noului sezon al Ligii a II-a, disputând sâmbătă două partide amicale în compania formației FC Argeș, pe stadionul din Mioveni.

În primul joc, cele două echipe au terminat la egalitate, scor 1-1. Formația pregătită de staff-ul vâlcean a deschis tabela în minutul 23, prin Huiban, însă argeșenii au restabilit egalitatea chiar înainte de pauză, prin Matos.

În cel de-al doilea test, antrenorii au trimis în teren o formulă complet schimbată, oferind minute mai multor jucători. FC Argeș s-a impus cu 2-0, după reușitele semnate de Dulcea, în minutul 78, și Garutti, în minutul 87.

Cele două partide au reprezentat un bun prilej pentru evaluarea lotului, inclusiv a jucătorilor aflați în probe. Portarul Hodor și fundașul central Dumitra încearcă să îi convingă pe oficialii SCM că merită un loc în lotul pentru viitorul sezon.

Programul de verificări al echipei vâlcene continuă miercuri, 15 iulie, de la ora 11:00, când SCM Râmnicu Vâlcea va întâlni, pe stadionul din Zăvoi, formația CS Afumați, într-un nou meci de pregătire.