Prins băut la volan și fără permis pe o stradă din Râmnicu Vâlcea. Șoferul a fost reținut
Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, după ce a fost depistat conducând un autoturism deși nu deținea permis de conducere și se afla sub influența alcoolului.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 4 iulie 2026, în jurul orei 19:30, pe strada Ferdinand din municipiul Râmnicu Vâlcea.
În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o concentrație de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost transportat la spital pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Verificările efectuate de polițiști au arătat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Pe baza probelor administrate și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
„În urma probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore”, au precizat polițiștii vâlceni.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele și pentru dispunerea măsurilor legale.
Conform legislației în vigoare, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o hotărâre judecătorească definitivă.

