Cum se va circula în zona centrală a Râmnicului
Primarul Mircia Gutău a declarat presei vineri, 20 ianuarie, că în zona centrală a Râmnicu Vâlcea lucrările vor fi definitivate cel târziu pe 15 iulie.
Edilul ştie că în oraş este o mare nemulţumire legată de modul în care se desfăşoară traficul rutier în zonă.
“Vreau să se ştie clar că eu nu vreau să impun o soluţie sau alta şi că mereu am fost dispus să verificăm toate soluţiile la o problemă. Circulaţia rutier în oraş este o problemă. Mulţi cetăţeni vor să se circule în ambele sensuri pe ambele poduri, alţii vor un sens giratoriu. Legat de sensurile giratorii vă anunţ că în acest an vom mai construi două sensuri giratorii în municipiu. În zona centrală ne vom consulta cu poliţiştii de la rutieră, cu cetăţenii, cu specialiştii şi vom alege varianta care este considerată cea mai bună după care să facem regulile de circulaţie. În mare avem de ales între două variante dar mai pot apărea şi alte propuneri”, a declarat primarul Gutău.
Traian Guminski