FOTO 37 de copii instituționalizați din București au sărbătorit Ziua Copilului la Băile Govora și Mănăstirea Bistrița

Ziua Internațională a Copilului a adus zâmbete, emoție și clipe de neuitat pentru 37 de copii din Centrul de Plasament Preșcolar „Robin Hood” din București, care au petrecut o zi specială în județul Vâlcea, la Băile Govora și la Mănăstirea Bistrița.

Acțiunea a fost organizată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului AEPOPC a Municipiului București, în parteneriat cu Asociația Cataleya Yris și o echipă dedicată de voluntari, care și-au propus să ofere copiilor instituționalizați o experiență memorabilă de 1 Iunie.

Pe parcursul zilei, micuții s-au bucurat de activități recreative, surprize și momente festive pregătite special pentru ei. Atmosfera de sărbătoare a fost completată de cadourile oferite copiilor și de un tort aniversar care a adunat în jurul său zeci de zâmbete și urări.

La eveniment au fost prezenți susținători ai proiectelor sociale și reprezentanți ai mediului civic, printre care prof. dr. Ramona Chiriță, Elena Grindeanu, Adrian Simionescu, Gruia Docan, Adrian Panaitescu, Marin Florica, Naci Saral și Mihai Căldăraru, director general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului AEPOPC a Municipiului București.

Un moment aparte al zilei l-a reprezentat vizita la Mănăstirea Bistrița, unul dintre cele mai importante așezăminte monahale din județul Vâlcea. Copiii au fost întâmpinați cu căldură de maica stareță și au descoperit istoria impresionantă a mănăstirii, într-un cadru încărcat de spiritualitate și liniște. Excursia s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.

La finalul vizitei, participanții au primit o masă caldă și pachete cu dulciuri, gesturi care au completat o zi dedicată exclusiv bucuriei copilăriei.
Potrivit organizatorilor, scopul campaniei a fost acela de a le oferi copiilor aflați în sistemul de protecție socială sentimentul că sunt apreciați, susținuți și înconjurați de oameni care le poartă grijă.

În spatele acestui proiect se află și implicarea constantă a lui Mihai Căldăraru, cunoscut pentru activitatea sa caritabilă desfășurată de peste un deceniu. Din anul 2013, acesta s-a dedicat sprijinirii copiilor, persoanelor vârstnice și persoanelor cu dizabilități, transformând propriile experiențe de viață într-o motivație puternică pentru a-i ajuta pe cei aflați în situații dificile.

Evenimentul organizat la Băile Govora demonstrează încă o dată că solidaritatea, implicarea voluntarilor și colaborarea dintre instituții și organizații pot crea momente de neuitat pentru copiii care au cea mai mare nevoie de atenție, afecțiune și speranță.