Deputatul Ștefan Ovidiu Popa acuză Guvernul că blochează Legea salarizării unitare și pune în pericol fonduri din PNRR
Deputatul Ștefan Ovidiu Popa lansează un atac dur la adresa Guvernului și a premierului demis Ilie Bolojan, acuzând lipsa de acțiune în privința Legii salarizării unitare și riscul major ca România să piardă sute de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Parlamentarul susține că Executivul a ignorat complet calendarul deja pregătit de Ministerul Muncii pentru continuarea consultărilor privind noua lege a salarizării, deși documentele necesare ar fi fost finalizate.
„România este pe punctul de a pierde 770 de milioane de euro din PNRR, din cauza nepăsării și blocajului produs de Ilie Bolojan”, a declarat deputatul Ștefan Ovidiu Popa.
Acesta afirmă că fostul premier nu ar fi făcut „nici măcar un pas privind consultările pentru Legea salarizării unitare”, deși, potrivit declarației sale, „ministrul PSD al Muncii lăsase draftul și calendarul de lucru pregătite”.
În același timp, deputatul critică și Ministerul Finanțelor, despre care spune că nu a prezentat „anvelopa” salarială necesară pentru fundamentarea noii legi.
„Nici ministrul Finanțelor nu a fost în stare să prezinte «anvelopa» salarială pe baza căreia trebuia construită legea”, a precizat parlamentarul.
Ștefan Ovidiu Popa acuză Executivul că tratează diferit proiectele importante pentru România față de actele normative considerate urgente din punct de vedere politic.
„Dar pentru OUG 38/2026 s-a găsit timp imediat! Pentru ordonanțe date în condiții de nelegitimitate, guvernul demis încă funcționează perfect”, a transmis acesta.
În final, deputatul susține că actuala situație afectează direct interesele României și relația cu finanțările europene.
„Când e vorba de bani europeni pentru România: blocaj, pasivitate, scuze. Când e vorba de interesele lor: viteză maximă. Ilie Bolojan se agață de funcție și trage România după el!”, a mai declarat Ștefan Ovidiu Popa.
