„Satul Bunicilor” revine la Bujoreni! Elevii vâlceni, invitați să descopere viața și tradițiile de altădată
Un nou proiect educațional dedicat păstrării tradițiilor autentice românești va avea loc în județul Vâlcea. Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoțeanu”, Consiliul Județean Vâlcea și Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea organizează ediția 2026 a proiectului „Satul Bunicilor”, desfășurat în incinta Muzeului Satului Vâlcean din Bujoreni.
Activitățile se vor desfășura în perioada 11 mai – 5 iunie 2026 și sunt dedicate elevilor care vor avea ocazia să descopere universul satului tradițional românesc prin ateliere interactive și vizite tematice.
Programul include ateliere de lucru și vizite la monumentele de arhitectură tradițională din cadrul muzeului, dar și plimbări cu mijloace de transport specifice satului de altădată, într-un cadru ce reconstituie atmosfera autentică a gospodăriilor vâlcene.
Inițiatorii proiectului își propun apropierea tinerei generații de valorile patrimoniului cultural și de tradițiile locale, într-o perioadă în care identitatea rurală românească devine tot mai importantă în educație și turism cultural.
Evenimentul va avea loc la Muzeul Satului Vâlcean, unul dintre cele mai reprezentative obiective culturale ale județului, recunoscut pentru colecția sa de gospodării tradiționale și monumente etnografice.
Pentru înscrieri și informații suplimentare, organizatorii pot fi contactați la:
Dumitrescu Ionuț – 0784 285 027
Purece Traian – 0745 352 786.
Proiectul „Satul Bunicilor” continuă astfel demersurile de promovare a patrimoniului cultural vâlcean și de implicare a elevilor în activități educative desfășurate într-un cadru autentic, aproape de tradițiile românești.

