Târgurile săptămânale din Vâlcea, în proces de modernizare. Constantin Rădulescu: investiții pentru condiții moderne și parteneriate cu primăriile

Consiliul Județean Vâlcea a demarat un program amplu de modernizare a târgurilor săptămânale din județ, cu obiectivul de a le aduce la standarde actuale de civilizație, atât din punct de vedere al infrastructurii, cât și al condițiilor de comercializare pentru producători și comercianți.

Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a subliniat că investițiile vizează dezvoltarea unor spații moderne, care să includă birouri administrative, zone de coordonare, eventual spații de cazare, dar și toalete moderne și facilități pentru produse lactate și produse refrigerate.
„Târgurile de săptămână au nevoie să fie aduse la niște standarde normale de civilizație, cu spații administrative, inclusiv birouri, poate chiar și spații de cazare, toalete moderne și spații pentru produse lactate și produse refrigerate”, a declarat Constantin Rădulescu.

Lucrări în derulare la Horezut

Unul dintre proiectele deja începute este modernizarea târgului din Horezu, unde au fost realizate lucrări de asfaltare, urmând ca investițiile să continue cu dotări și lucrări la infrastructura de construcții. „Am început modernizarea Târgului Horezu, au avut loc asfaltări acolo, iar mai departe vom interveni și pe partea de dotări și construcții. Sprijinim și modernizarea pieței din zonă”, a precizat președintele CJ Vâlcea.

Extinderea programului în județ

Programul de modernizare va fi extins și în alte localități, fiind deja inițiate demersuri pentru preluarea temporară a terenurilor necesare investițiilor. Sunt vizate târgurile din Lădești, Grădiștea, precum și zona Berbești – Alunu, unde administrațiile locale au dat semnale de colaborare pentru implementarea proiectelor.
„Am găsit înțelegere de la administrațiile locale pentru a ne transfera terenurile. Fără această etapă nu putem face investițiile, pentru că nu avem cadrul legal să cheltuim bani publici pe terenuri care nu sunt în administrarea noastră”, a explicat Constantin Rădulescu.

Situația de la Ionești

În cazul Ionești, discuțiile nu au ajuns încă la un consens, după ce autoritatea locală a solicitat aproximativ 8 miliarde de lei vechi pentru teren. Conducerea Consiliului Județean consideră că o astfel de abordare nu poate sta la baza unui proiect de investiții publice. „Nu se poate să dăm bani pentru un teren care nu ne aparține. Trebuie făcut mai întâi un proiect, stabilit costul investiției, aprobat bugetul și apoi încheiat un parteneriat legal și începem lucrările”, a precizat Constantin Rădulescu. Acesta a adăugat că instituția județeană rămâne deschisă colaborării cu toate primăriile.

„Consiliul Județean nu rămâne indiferent și vrem să sprijinim și Primăria Ionești. Important este să găsim o formulă corectă și legală de colaborare”, a transmis președintele CJ Vâlcea.

Programul de modernizare a târgurilor săptămânale este conceput ca o investiție strategică pentru dezvoltarea mediului rural și sprijinirea producătorilor locali din județul Vâlcea.